Meteorologii au extins din nou Codul GALBEN de ghețuș

Serviciul Meteorologic de Stat (SHS) a extins și pentru ziua de 10 februarie 2021 alertă de Cod GALBEN de ghețuș

Avertizarea meteorologică vizează deja doar regiunile de centru și nord ale Republicii Moldova.

În perioada nopții și dimineții zilei de 10 februarie curent, pe drumurile publice și pe trotuare se va menține polei și ghețuș. Alerta a intrat în vigoare începând la 8 februarie și va fi valabilă până la ora 11:00 a zilei de miercuri, 10 februarie 2021.



În aceste condiții, pentru siguranţa traficului rutier și prevenirea incidentelor cu consecințe grave, recomandă să respectați următoarele reguli:

  • – când vă deplasaţi în coloană, evitaţi manevra depăşirii fără o asigurare temeinică; 
  • – adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum; 
  • – păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
  • – nu uitați că cuplarea centurii de siguranţă este obligatorie atât pentru șofer cât și pentru pasageri.

Codul Galben se emite atunci când condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri şi râuleţe etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

Riscuri:

  • reducerea drastică a coeficientului de frecare cu suprafaţa stratului de gheaţă;
  • risc de accidentare, prin căzătură, a pietonilor, îndeosebi a persoanelor în vârstă;
  • creșterea riscului derapajelor şi a accidentelor rutiere.

Se recomandă:

  • evitarea părăsirii imobilelor;
  • deplasarea pe trotuare, cu foarte mare atenţie, cu paşi mărunţi şi menţinerea echilibrului cu ajutorul mâinilor;
  • deplasarea în traficul rutier cu viteză redusă atât în localităţi cât şi în afara lor;
  • echiparea maşinilor cu pneuri corespunzătoare şi folosirea preponderentă a frânei de motor;
  • păstrarea distanţei suficiente între vehicule, pentru a putea opri maşina în siguranţă;
  • împrăştierea materialelor antiderapante, pentru reducerea alunecării.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: