Transportul național și internațional de persoane, mărfuri și colete – din nou în vizorul ANTA

Rezultatul acțiunilor de monitorizare și control organizate în perioada 01 – 07 februarie 2021 de către inspectorii Agenției.

În perioada menționată, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.

Astfel, în total, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 102 procese verbale cu privire la contravenție, în baza art. 197, 200, 204 și 224 ale Codului Contravențional pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

ANTA menționează că din numărul total de procese verbale întocmite, pentru 28 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

Totodată, alți 3 operatori de transport rutier s-au ales cu amendă în mărime de 600 u.c., ceia ce constituie 30 000 lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, art. 49 “nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite”, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional.

Agenția va continua acțiunile de monitorizare și control a transportului rutier de mărfuri, persoane și colete !

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: