Modificări în Consiliul local Todirești. Cine este noul consilier local ales pe listele PSRM?

Comisia Electorală Centrală a recepționat cererea de demisie a consilierului Teterea Alexandru ales pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” în Consiliul comunal Todirești, raionul Ungheni, precum și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.

Conform documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Todirești îi revine candidatului supleant Bubulica Valeriu de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 5 noiembrie 2019. 

La atribuirea mandatului s-a ținut cont de adeverința primăriei nr. 1103 din 10 decembrie 2020 prin care se confirmă faptul imposibilității identificării pe teritoriul localității a candidatului supleant Iutiș Ala de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.

Totodată, în temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art. 144 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381/1997, art. 5 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local și în conformitate cu pct. 15 lit. e) și pct. 29 lit. b), e) și f) din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și atribuire a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514/2019, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

1.Se ridică, în baza cererii de demisie, mandatul consilierului Teterea Alexandru ales pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” în Consiliul comunal Todirești, raionul Ungheni.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Todirești, raionul Ungheni, candidatului supleant Bubulica Valeriu de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.

3. Se preavizează consilierul Bubulica Valeriu asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.

4. Hotărârea CEC nr. 4578 din 5 ianuarie 2021 intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119).

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: