Permis de conducere fals depistat în PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră Ieșeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privința unui bărbat în autoturismul căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals.

În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, în calitate de pasager într-un autoturism, înmatriculat în Cehia, P.V., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 30 de ani.

În baza analizei de risc specifice, colegii noștri au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperit, sub bancheta stânga faţă, într-un sertar al scaunului, un permis de conducere valabil pentru categoriile ”B,C,D,BE,CE,DE” cu însemnele autorităților din Republica Moldova. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Totodată, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că P.V. are un permis de conducere  valabil pentru  categoria “B” retras, începând cu data de 25.04.2017, pentru o perioada de cinci ani.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că în anul 2019,  la locul de muncă i s-a solicitat un permis de conducere, fapt pentru care a procurat documentul prezentat la control, plătind suma de 150 de euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram, YouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: