Aura Revenco: Biografia mea începe de aici … de la Costuleni, Ungheni

Biografia mea începe de aici…

De la Costuleni.

Unde am fost învățată să muncesc. Mult. Și fizic, și intelectual.

Nimeni n-o va face pentru mine! Unde mi s-a spus duios: fie alegi să înveți ca să ajungi om mare, fie avem 4 hectare care așteaptă prelucrate. 🤓

Unde modestia se ungea pe pâine, iar bunul simț se servea la dejun, prânz și cină.

Unde am fost educată să respect, să apreciez și să mulțumesc dublu celor care fac măcar și cel mai neînsemnat lucru pentru mine.

Unde tăticu mă lua pe genunchi și-mi recita din Eminescu.

Unde bunica Vera m-a învățat prima poezie din viața mea – „Tatăl nostru”.

Unde citeam „Minunata călătorie a lui Niels Holgersson” și visam să fac înconjurul lumii pe-o gâscă.

Unde sărbătorile miroseau a turte găurite cu furculița și îmbibate cu smântână bătută cu zahăr (în borcan). Îl numeam solemn – tort! Mai bun nu era altul pe lume! 😋

Unde dormeam cu Biblia pentru copii lângă pernă (era colorată – cea mai frumoasă carte din casă).

Unde căram buruian pentru animale cu sacul prins de bicicletă și aduceam apă cu găleata de la fântâna din mahală.

Unde cutreieram dealurile după salcâm proaspăt pentru iepuri. Unde primăvara pășteam miei și bobocii în „răgoază”.

Unde o dată pe lună ne ajungea rândul la stână și mămica făcea cel mai curat caș, cea mai bună brânză și urdă.

Unde ograda era permanent măturată, scările spălate și așternut țolișor curat.

Unde cuvintele „Mai bine sărac, dar cinstit” erau lipite de buzele părinților mei.

Unde dragostea nu se declara niciodată, dar se simțea mereu!

Unde lenea, minciuna și lingușeala erau condamnate definitiv!

Demult nu ne-am reunit așa. Toți. Aproape toți. Dănuț stă pe scaun. Era cu noi prin video call. Off, știu că are deja 22 de ani, dar tot Dănuț e! 😊

Studentul nostru de la Timișoara. Angajat la Nokia Corporation. N-a fost acasă de un an! ❤️

Aura și familia sa. Ungheneni răzeși din Costuleni, malul stâng al Prutului

Acest material reprezintă un editorial scris de ungheneanca noastră Aura Revenco din Costuleni, în trecut Percic.

Editorialul reflectă în detalii spiritul nostru românesc, spiritul nostru Unghean.

Poți scoate omul din Ungheni, dar … nicidecum Ungheniul din om!

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: