Riscă 15 ani de detenție pentru că a racolat o femeie, promițându-i că se va căsătorie cu ea, dar a forțat-o să presteze servicii sexuale

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, riscă ani grei de pușcărie fiind suspectat de trafic de  ființe umane. Acesta, a fost reținut de ofițerii Centrului pentru traficul de persoane în luna septembrie curent, ca urmare a unei informații operative.

Bărbatul,  urmărind scopul exploatării sexuale comerciale a persoanelor prin intermediul rețelelor de socializare, a identificat o femeie din raionul Briceni, în vârstă de  27 de ani, cu care a inițiat o relație de prietenie, iar după trei luni i-a propus să formeze o familie.

Femeia avea la întreținere un copil de un an, astfel, inculpatul i-a creat  victimei convingerea că asta nu e problemă și că vor forma un cuplu fericit.

După ce a primit acordul femeii, aceasta a venit în capitală, unde suspectul a asigurat-o că a închiriat un apartament și dispune de un serviciul bine plătit și poate să asigure întreținerea materială a familiei.

Totodată, pentru a ascunde intențiile infracționale, inculpatul i-a făcut cunoștință victimei cu mama sa. După aproximativ două săptămâni de concubinaj, i-a spus femeii că i-a găsit o activitate care o să-i aducă un venit.

Astfel, bărbatul  sub amenințare cu aplicarea forței fizice asupra femeii și copilului ei, a determinat-o să presteze servicii sexuale sub patronajul acestuia.

În perioada septembrie 2018 – mai 2019, victima a fost exploatată sexual de către inculpat. De asemenea, pentru ca victima să fie sub un control mai riguros, inculpatul în timpul zilei îi lua copilul, iar seara îi permitea timp de 2-3 ore să stea cu acesta, după care se izola cu copilul într-o odaie din apartamentul închiriat sau pleca la plimbare, pentru ca femeia  să presteze servicii sexuale. 

Audiată de polițiști, victima a declarat că era nevoită zilnic să întrețină relații sexuale, iar banii acumulați îi dădea concubinului, ei lăsându-i între 200 și 400 de lei săptămânal. Astfel zilnic, bărbatul încasa între 2000 și 3000 de lei de la victimă.

Mai mult, pentru a evita apariția suspiciunilor din partea vecinilor, odată la două săptămâni schimba apartamentul. 

Ofițerii Centrului pentru traficul de persoane a INI împreună cu procurorii PCCOCS au finalizat  urmărirea penală în cadrul cauzei penale, aceasta fiind expediată în instanța de Judecată.

La moment inculpatul se află în detenție, iar în cazul în care vina acestuia v-a fi demonstrată acesta riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: