Agenția Națională pentru Sănătate Publică a recepționat al doilea lot de vaccin antigripal

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a recepționat, la 26 noiembrie 2020, a doua tranșă de vaccin antigripal, tetravalent, în cantitate de 93 000 de doze din lotul de 100 000 doze achiziționate din Federația Rusă.

Lotul a fost procurat din sursele CNAM.

Prima tranșă, în cantitate de 7000 de doze de vaccin antigripal, a fost deja expediată în instituțiile medico-sanitare din municipiul Chișinău pentru vaccinarea  personalului medical din prima linie care acordă asistență medicală bolnavilor cu COVID.

Lotul de 93000 de doze este distribuit instituțiilor medico-sanitare publice pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere a contingentelor profesionale și cu risc sporit de îmbolnăvire (lucrători medicali, bolnavii cu boli cronice, angajații din cadrul trupelor de carabinieri și grăniceri, Serviciului Situații Excepționale și Serviciului Vamal, personalul din instituțiile de asistență socială, copiii din Centre de plasament, etc.).

Beneficiile vaccinării împotriva gripei sezoniere sunt: reducerea riscului apariţiei formelor severe de boală și a numărului îmbolnăvirilor, vizitelor la medici, pierderilor zilelor de muncă sau de studii, precum și prevenirea complicațiilor, spitalizării şi deceselor cauzate de gripă.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că imunizarea cu vaccin antigripal este una dintre cele mai sigure și eficiente metode de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă sezonieră și evitarea complicațiilor și recomandă persoanelor din categoriile cu risc sporit de îmbolnăvire să se vaccineze.

Vaccinul antigripal este oferit gratuit de către IMSP.

Vaccinarea se efectuează după consultația medicului de familie, cu acordul informat și monitorizarea ulterioară.

Măsurile de igienă personală (spălatul pe mâini cu apă și săpun, folosirea șervețelelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui mod de viață sănătos – alimentație bogată în legume și fructe, evitarea surmenajului și efectuarea exercițiilor fizice) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin infecții virale acute ale căilor respiratorii și în special prin gripă. 

La apariția primelor simptome compatibile cu gripa (febră, tuse, frisoane, secreții nazale, cefalee, dureri circulare și/sau musculare, astenie), contactați medicul de familie și evitați autotratamentul.

Menționăm că alte 100.000 de doze urmează a fi livrate în țară la începutul lunii decembrie curent (85 000 de doze, oferite cu titlu de donație din partea Statelor Unite ale Americii și 15 000 de doze achiziționate de către Republica Moldova prin intermediul UNICEF).

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON

%d blogeri au apreciat: