La Călărași va fi finalizat în 5 luni Coridorul rutier ce traversează satele Hârbovăț, Sverida și Onișcani

Coridorului rutier ce traversează localitățile Hârbovăț, Sverida și Onișcani din Călărași va fi finalizat peste 5 luni

Lucrările de reparație a Coridorului 8.3 ce traversează localitățile Hârbovăț, Sverida, Onișcani din raionul Călărași sunt executate în proporție de peste 65%.

Reparația drumului va îmbunătăți considerabil infrastructura din zonă, va atrage agenți economici, va facilita accesul cetățenilor spre centrele de sănătate, educație și comerț, informează Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”

La fel, atât pietonii cât și participanții la trafic vor beneficia de securitate și siguranță rutieră.

În prezent, se execută lucrări de reabilitare a podului, consolidare a acostamentelor din piatră spartă, amenajare a intersecțiilor, instalare a parapetelor metalice, aplicare a marcajului rutier, executare a acceselor laterale.

Finanțat din sursele Băncii Mondiale, proiectul este parte a „Programului de Îmbunătățire a Drumurilor locale” cu o valoare de peste 88 mln lei.

Contractul prevede îmbunătățirea a circa 10 km de drum ai Coridorului și a fost semnat la începutul lunii septembrie 2019 cu compania locală ,,Nouconst” SRL în asociere cu compania locală ,,NiRom-Roz” SRL.

Până în luna martie 2021 lucrările se vor finaliza integral.

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON

%d blogeri au apreciat: