Strada Unghiului din sectorul Ungheni Vale este racordată la rețeaua publică de canalizare

Săptămâna trecută, a fost dat startul proiectului ”Eficientizarea infrastructurii publice în cartierul Ungheni Vale din municipiul Ungheni – rețele de canalizare pe strada Unghiului”, finanțat de Solidarity Fund PL prin Programul Polonez de Cooperare pentru Dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polonia.



Bugetul total al proiectului este de 1286488,15 lei, din care Solidarity Fund PL a oferit suma de 1 milion 34 mii de lei, contribuția Primăriei Ungheni fiind de peste 250 mii de lei.

Lucrările sunt executate de către FCI Capital SRL din Chișinău, informează Primăria municipiului Ungheni

Obiectivele proiectului sunt:

  • Îmbunătățirea infrastructurii de canalizare din cartierul Ungheni Vale prin extinderea și dezvoltarea serviciului în condiții de siguranță și protecție a sănătății locuitorilor
  • Asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru conformarea cu cerințele și normele naționale privind epurarea apelor uzate
  • Stabilirea unui control eficient al consumului de energie prin utilizarea unui sistem inteligent de management a iluminatului stradal
  • Perfecționarea sistemului de iluminat stradal asigurând economisirea de energie și reducere a emisiilor de CO2.

Va fi construit, pe strada Unghiului, un sistem de canalizare cu lungimea de 542,5 metri.

Lungimea totală a rețelei de canalizare este de 516 metri, diametrul țevelor – 200 mm.

Per total, vor fi conectate la sistemul de canalizare 53 de gospodării.

După finalizarea construcției sistemului de canalizare, va urma reparația capitală a trotuarelor și părții carosabile, precum și modernizarea iluminatului stradal.

Galerie Foto:

Imagen: 3

  • Descargar Imagen
  • Comentar Imagen
  • « Anterior
  • Siguiente »
  • Vedeți și:

    Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



    %d blogeri au apreciat: