La Spitalul raional Ungheni au loc lucrări de modernizare efectuate cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică

La 22 septembrie curent, funcționarii Agenției pentru Eficiență Energetică au efectuat o vizită de lucru la Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul raional Ungheni.

Scopul – constatarea lucrărilor efectuate în cadrul unor proiectelor care se implementează cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică.



Potrivit AEE, proiectele vizează acțiuni de eficiență energetică, și anume:

  • Instalarea colectoarelor solare pentru producerea ACM (apă caldă menajeră);
  • Înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare cu suprafața totală de 133,50 m;
  • Izolarea termică a pereților exteriori cu suprafața totală de 1 269,00 m
  • Izolarea termică a acoperișului de tip șarpant cu suprafața totală de 1166 m;
  • Eficientizarea sistemului de încălzire (lucrări de instalare a radiatoarelor din oțel).

Valoarea totală ale proiectelor constituie 2 289 420 și 2 788 811 MDL.

Agenția pentru Eficență Energetică informează că pe întreagă perioada de implementare a proiectelor, beneficiarului i se asigură asistența tehnică ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.

Amintim că Spitalul raional Ungheni, a fost desemnat lider în topul spitalelor cu cel mai înalt scor al performanței activității lor în 2019.

Totodată, începând cu anul 2015, Spitalul din „Poarta de Vest a Republicii Moldova” a fost poziționat de mai multe ori în fruntea clasamentului național compus din 34 de spitale raionale:

  • 2015 – locul I cu 2024 de puncte;
  • 2016 – locul II cu 1938 de puncte;
  • 2017 – locul III cu 1897 de puncte;
  • 2018 – locul II cu 1956 de puncte;
  • 2019 – locul I cu 1979 de puncte.

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



%d blogeri au apreciat: