Cine sunt laureații Premiului Național 2020

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței Guvernului de ieri, lista câștigătorilor Premiului Național din ediția 2020.

Personalitățile cu cele mai remarcabile realizări vor fi premiate cu câte 100 de mii de lei.



În cadrul ședinței prim-ministrul Ion Chicu a felicitat laureații Premiului Național, informează printr-un comunicat Guvernul Republicii Moldova.

„Le mulțumim câștigătorilor din acest an pentru activitatea de succes pe care au desfășurat-o pe domeniile în care s-au consacrat, în special pentru cetățenii și țara noastră.

Le dorim succes în continuare”.

În acest an, cele mai multe premii, șase la număr, au fost acordate specialiștilor din sectorul medical care au demonstrat performanțe și devotament meseriei în lupta cu virusul Covid-19.

Astfel, Premiul Național a fost acordat pentru autorii lucrărilor:

  • „Abordări inovative în managementul pacienților critici Covid-19 spitalizați în Institutul de Medicină Urgentă”;
  • „Biotehnologii inovativ în profilaxia și ameliorarea sănătății populației”;
  • „Contribuții la diagnosticul, tratamentul și instituirea unui management clinic eficient în bolile infecțioase emergente”.

La aceeași categorie, în semn de recunoștință și apreciere, au fost acordate premii pentru 3 colective medicale.

Astfel, a fost nominalizat:

  • Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul Covid-19 Chișinău”;
  • Asociația Medicală Teritorială Buiucani;
  • Spitalul Clini de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.



În domeniul culturii au fost acordate cinci premii și anume:

  • profesorului universitare, membru corespondent, Constantin Gaindric pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii;
  • compozitorului Anatolie Chiriac, pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea artei muzicale naționale.
  • pictorul Andrei Mudrea pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale;
  • poetul Ion Hadârcă (senator la București) și actorul Boris Bechet pentru Opera Omnia.

De asemenea, Premiul Național a fost oferit echipei de producție a filmului documentar „Siberia din oase”.

Premiul Național în domeniul sportului a fost acordat antrenorului de lupte greco-romane, Cucul Mihail, pentru contribuție substanțială la promovarea valorilor olimpice și a imaginii țării.

Premiul Național se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.

Lista integrală a laureaților Premiului Național 2020:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



%d blogeri au apreciat: