După Ungheni, Ambasadorului UE a întreprins o vizită și la Primăria orașului Călărași

În această după-amiază, Ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, E. S. Peter Michalko, a întreprins o vizită de lucru la Primăria orașului Călărași

Potrivit unui comunicat al Primăriei Călărași, Excelenţa Sa, Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a avut o întrevedere cu reprezentanții Administrației Publice Locale:

  • Ion Olari – primarul orașului Călărași;
  • Vladimir Susarenco – viceprimarul orașului Călărași;
  • Ecaterina Melnic – secretarul Consiliului orășenesc.



În cadrul întrevederii, discuția dintre Ambasador și reprezentații APL s-a axat pe proiectele implementate de către UE în orașul Călărași și cele ce urmează a fi implementate.

Concomitent, delegația a vizitat unele obiective finanțate de către Uniunea Europeană.

Amintim că în prima parte a zilei, Peter Michalko, Șeful Delegației Uniunii Europene și Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, au lansat la Ungheni lucrările de construcție a noului apeduct, finanțat de Uniunea Europeană și Primăria municipiului Ungheni.

Citiți mai multe la acest subiect:

Galerie Foto, publicată de Primăria orașului Călărași:

Imagen: 3

  • Descargar Imagen
  • Comentar Imagen
  • « Anterior
  • Siguiente »
  • Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



    %d blogeri au apreciat: