MEI: Drumul național R1 Chișinău – Ungheni este gata în proporție de peste 60%
Lucrările de reparație a drumului național R1 Chișinău – Ungheni sunt în plină desfășurare, la moment drumul este gata în proporție de peste 60%, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii
Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, pentru reparația drumului național R1 au fost încheiate 5 contracte dintre care 2 cu o companie din Azerbaidjan, alte două cu una din Cehia și un contract cu o companie din Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului fiind de 80 de milioane de euro.
„Nu mai putem tolera restanțele, cetățenii așteaptă de ani buni ca acest tronson să fie reparat. Pentru noi, scopul nu este să reziliem contractul sau să beneficiem de penalități, dar ne dorim să dăm în exploatare cât mai repede acest drum.
La moment, se efectuează lucrări de reparație pe 4 porțiuni de circa 90 km dintre care peste 60% din lucrări au fost deja executate. A cincea porțiune, drumul de ocolire Ungheni a fost deja dat în exploatare”, susține Chiril Gaburici.
În prezent, compania de construcții plătește penalizări pentru fiecare zi de întârziere: „Deși aceste companii sunt penalizate continuăm să lucrăm cu ele, pentru că în caz contrar ar dura mai mult procesul de relicitare”, a precizat Chiril Gaburici.
Reprezentanții companiilor dau asigurări că finalizarea traseului va fi gata până în luna noiembrie 2019.
Contractele de reabilitare a porțiunilor drumului național R1 Chișinău – Ungheni, semnate cu companiile Euro-Asian Construction Corporation Evrascon JSC din Azerbaidjan și OHL ZS din Cehia au fost pornite în martie 2014, pe o lungime de 83,82 km, finanțate de Banca Europeană de Investiții. Porțiunile de drum renovate urmau să fie finalizate în luna iulie 2016. Companiile au acum un nou termen la dispoziție pentru a da drumul în exploatare – finele lui 2019.
Rețeaua de drumuri publice din Republica Moldova include peste 9300 km, iar drumurile locale de interes comunal ating cifra de 30 mii km.
Galerie Foto:
Pingback: ULTIMATUM pentru companiile ce reabilitează traseului R1 Ungheni – Chișinău – Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Foto // Imprudență sau nepăsare. Cum arată unicul semafor din or. Călărași – Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Epopea reconstrucției traseului R1 Ungheni – Chișinău // Angajați companiei Evrascon JSC în grevă de 3 zile – Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Epopea R1 Ungheni – Chișinău // Finisarea reconstrucției traseului se amână cu cel puțin încă un an – Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Foto, Video // Ambuteiaj infernal pe traseul R1 Ungheni – Chișinău, în perimetrul orășelului Vatra – Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Epopea R1 Ungheni – Chișinău // Al 6-lea Prim-ministru a „luat în primire” reabilitarea traseului și a inspectat șantierul – Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Anatol Usatîi la TVR Moldova: Traseul R1 Chişinău – Ungheni va fi dat în exploatare în 2020 – Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Drumul R16 Bălți – Fălești – Sculeni trebuie finisat până la sfârșitul anului 2020 iar centura Bahmut – mai 2021 |
Pingback: Reacția autorităților la "isprava" drumarilor de asfalta doi piloni pe traseul R1 Ungheni – Chișinău |
Pingback: Foto // A fost reluată construcția centurii stației Bahmut, parte a traseului R1 Ungheni – Chișinău | Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Foto, Video // Și-a "colorat" propriul marcaj rutier pe traseul național R1 Ungheni – Chișinău | Știri din regiunea Ungheni
Pingback: Reabilitarea traseul R1 Ungheni – Chișinău, subiect de dispută judiciară în Arbitrajul de la Paris | Știri din regiunea Ungheni
Pingback: La 6 ani de la începutul lucrărilor, traseul R1 Ungheni – Chișinău nu este finisat. Premierul cere noi penalizări | Știri din regiunea Ungheni