Vestmoldtransgaz a fost procurată de Transgaz România, companie ce urmează să finalizeze gazoductul Ungheni – Chișinău

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Economiei al României, Dănuț Andrușcă, și cu directorul general al Companiei „Transgaz România”, Ion Sterian, în cadrul căreia a finalizat tranzacției de preluare a Întreprinderii de Stat „Vestmoldtransgaz” de către „Eurotransgaz Moldova” – subsidiara Companiei „Transgaz România”.

Facebook / Pavel Filip

„Semnăm astăzi certificatul de finalizare pentru tranzacția vânzare-cumpărare a Î.S. Vestmoldtransgaz, ceea ce înseamnă că toate condițiile din contract au fost îndeplinite și cele 180,3 milioane de lei pot fi transferate în buget. Urmează să dăm start licitațiilor și să începem construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, care ne va duce mai aproape de independență energetică”,  a scrie premierul pe pagina sa de facebook..

În continuare, compania „Transgaz România” urmează să finalizeze construcția gazoductului Ungheni – Chișinău, investind în acest scop peste 90 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Guvernului.

În scurt timp, va fi schimbată forma organizatorico-juridică a întreprinderii: din întreprindere de stat în Societate cu Răspundere Limitată (SRL), iar până pe 10 septembrie curent vor fi organizate procedurile de tender pentru achiziționarea materialelor și serviciilor necesare pentru construcția gazoductului Ungheni – Chișinău. Lucrările de construcție vor demara imediat după finalizarea procedurilor de tender. Guvernul a avizat pozitiv construcția acestui obiectiv și a emis autorizația de construcție.



Contractul de privatizare a ÎS Vestmoldtransgaz de către compania românească Transgaz a fost semnat la 28 martie curent.

Gazoductul Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns