Transportul național și internațional de mărfuri și persoane în vizorul ANTA

Agenția Națională Transport Auto a desfășurat acțiuni de monitorizare și informare a conducătorilor auto despre obligațiunile ce urmează a fi respectate în cadrul desfășurării operațiunilor de transport

În perioada 02 – 09 august 2021, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției în comun cu reprezentanții mass-media, au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.

Totodată, a avut loc și informarea conducătorilor auto despre obligațiunile ce urmează a fi respectate în cadrul desfășurării operațiunilor de transport rutier, dar și despre interzicerea, provizorie de circulație a mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea totală de peste 20 tone pe drumurile naționale în zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30°C, între orele 10:00 și 20:00.

Transportul național și internațional în vizorul ANTA

În cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, precum și în zona punctelor de traversare a frontierei de stat, pentru nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite, au fost aplicate sancțiuni contravenționale:

  • 57 procese-verbale cu privire la contravenție în baza art. 197, 200, 204, 207 și 224 ale Codului Contravențional, pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.
  • 23 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

Acțiunile de monitorizare și informare a conducătorilor auto, operatorilor de transport rutier pe marginea respectării legislației în domeniul de activitate – vor continua.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns