Tragedie în comuna Valea Trestieni. Un bărbat de 46 ani și-a pus capăt zilelor, lăsând orfani de tată 4 copii

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din satul Valea Trestieni, raionul Nisporeni, și-a pus capăt zilelor. Acesta a fost găsit spânzurat de un copac din fața casei chiar de către soția sa. Nenorocirea s-a produs ieri dimineață în jurul orei șase, informează Canal 2 Nisporeni.



Deocamdată, motivul pentru care acesta ar fi recurs la un asemenea gest nu este cunoscut. Cei drept, familia acestuia afirmă că gelozia i-ar fi luat mințile.

Bărbatul avea 46 de ani și era tată a patru copii. Soția acestuia povestește că înainte de a-și pune capăt zilelor, cu o seară înainte, a fost bătută crunt de soțul său. Aceasta mai spune că zilele trecute, bărbatul a vrut să dea foc locuinței sale în care se afla ea, soția și copiii.

Era plină casa de copii, iar el ne-a adus și balonul în casă să ne dea foc, și pe mine de două ori m-a scos cu copiii, că diferite chestiuni de acestea făcea. – El vă bătea des? – Așa când consuma alcool,” a mărturisit pentru Canal 2 Nisporeni, soția bărbatului.

Femeia mai povestește că bărbatul a fost nemilos și cu fiica acestora, în vârstă de 19 ani, care încerca să își scoată mama din mâinile tatălui său. Astfel, acesta i-ar fi aplicat și ei câteva lovituri.

Pe fată, fata are 19 ani, a lovit-o tare de 2-3 ori și fata deja se temea,” a mai povestit soția.

Tot femeia mai spune că după ce a scăpat din mâinile soțului său, a mers să înopteze la o vecină. Dimineața, ea a fost și cea care a găsit corpul neînsuflețit al bărbatului.

M-am dus să dau drumul la păsări că nu se mai aude gălăgie și zic că ori doarme, ori a plecat undeva și vin și poarta era întredeschisă și el iată uitați-vă la nucul cela, și acolo erau lemne până sus și parcă stătea într-un colț și zic că e bat și o să adoarmă, nici nu m-am gândit,” a dezvăluit soția bărbatului.

Fiul celor doi a rămas șocat de cele întâmplate. Însă acesta ne-a recunoscut că tatăl său obișnuia să îi agreseze mama. Tot el ne-a povestit că nu este pentru prima dată când bărbatul încearcă să își pună capăt zilelor.

De gelos era foarte gelos, când nu era el acasă mai ieșea mama, dar când era și el acasă nu-i dădea voie să iasă. Eu mă gândesc că era gelos dacă nu-i dădea voie să iasă. Nu m-am așteptat, el de multe ori spunea că o să facă lucrul acesta, mai ales când era beat,” a menționat pentru Canal 2 Nisporeni, fiul răposatului.




Potrivit oamenilor legii, bărbatul s-ar fi aflat în stare de ebrietate. Anterior acesta a mai încercat să-și pună capăt zilelor.

Deplasându-se grupa operativă la fața locului s-a stabilit că în ograda gospodăriei, de un copac, a fost depistat decedat prin strangulare cadavrul unui cetățean de 45 de ani. Anterior a amenințat membrii familiei că se va sinucide și fiind sub influența băuturii alcoolice a produs la acest gest,” a anunțat inspectorul principal al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, Petru Musteață.

Cazul seste investigat de oamenii legii.

sursa: Canal 2 Nisporeni

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns