Ţigări de contrabandă confiscate lângă municipiul Iași

Polițiștii de frontieră ai României din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și confiscat 27.740 de ţigarete, în valoare de 15 257 RON (66 317.60 MDL), informează Poliția de Frontieră a României.



La 13 iunie curent, în jurul orei 08:25, polițiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice, au  oprit în trafic, pe sensul de deplasare spre municipiul Iaşi, un autoturism marca Volkswagen Passat, condus de cetăţeanul din R. Moldova, M.A., în vârstă de 33 de ani. Bărbatul era însoţit de L.L., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 54 de ani, proprietarul mijlocului de transport.

Având suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, cele două persoane şi mijlocul de transport au fost duse la sediul serviciului.

În urma efectuării unui control asupra autovehiculului,  polițiștii de frontieră au descoperit într-un loc special amenajat, sub bancheta din spate şi portbagaj, 27.740 de ţigarete, de diferite mărci.

Cu privire la cele constatate, cei doi au declarat că au procurat ţigaretele din judeţul Suceava, de la un cetăţean ucrainean, ale cărui date nu le cunosc, urmând să le comercializeze pe piaţa neagră din municipiul Iaşi.

Bunurile, în valoare de 15 257 RON (66 317.60 MDL), şi autoturismul, în valoare de 11 750 RON (51 073.73 MDL), au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns