Servesc Republica Moldova! Militarii Batalionului de artilerie „Prut” au marcat 30 de ani de la fondarea Armatei Naționale

La 3 septembrie 2021, se împlinesc trei decenii de ani de la formarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

În acest context, pe platoul Batalionului de Artilerie „Prut”, dislocat în municipiul Ungheni, a avut loc un eveniment solemn dedicat marcării a 30 de ani de la fondare al Armatei Naționale.

Armata Naţională a Republicii Moldova a fost creată la 3 septembrie 1991, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 194 cu privire la crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova, bazat pe Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova şi emis în scopul asigurării apărării suveranităţii republicii şi integrităţii ei teritoriale.

Ulterior, la 14 noiembrie 1991, Preşedintele RM emite Decretul nr. 234 cu privire la declararea drept proprietate a Republicii Moldova a armamentului, tehnicii militare, altor bunuri militare, care aparţin unităţilor militare ale Armatei Sovietice, dislocate pe teritoriul republicii.

Prin acelaşi decret s-a interzis evacuarea de pe teritoriul Republicii Moldova a armamentului, tehnicii şi bunurilor militare.

În perioada ce s-a scurs s-au făcut mai multe analize legate de faptul că între decretul privind crearea armatei naţionale şi cel de declarare a proprietăţii asupra armamentului şi tehnicii militare a fostei URSS a trecut o perioadă de mai bine de 2 luni şi majoritatea resurselor militare au fost fie evacuate în general, fie transferate în partea stîngă a Nistrului, în subordinea Armatei a 14-a a URSS (ulterior, contingent special al Federaţiei Ruse).

Tot la 14 noiembrie 1991 a fost emis şi Decretul nr.235 cu privire la trecerea în jurisdicţia Republicii Moldova a unităţilor militare ale trupelor de interne ale Ministerului Afacerilor Interne al URSS., prin care a fost suspendat decretul emis anterior şi care permitea retragerea trupelor de interne ale Ministerului Afacerilor Interne al URSS de pe teritoriul Republicii Moldova.

La începutul anului 1992, în momentul cînd confruntarea cu autorităţile separatiste din stînga Nistrului a escaladat în conflict armat, se întreprind o serie de măsuri pentru crearea armatei naţionale şi în special pentru întoarcerea în Moldova în vederea satisfacerii în continuare a serviciului militar a ofiţerilor şi subofiţerilor, cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi a militarilor în termen, recrutaţi de pe teritoriul RM.

Decretul emis în acest scop la 31 martie 1992 prevedea o serie de măsuri legate de transportarea în republică a militarilor, de creare a condiţiilor necesare pentru satisfacerea serviciului militar.

Ulterior, mai mulţi militari şi-au exprimat regretul în legătură cu faptul că promisiunile Guvernului nu au fost realizate, condiţiile sociale şi de trai fiind sub orice nivel şi necorespunzînd aşteptărilor.

O parte din cei invitaţi în Moldova au plecat la locurile vechi de serviciu, continuîndu-şi carierea în armata Federaţiei Ruse.

Abia la 6 octombrie 1995 Preşedintele Republicii Moldova emite Decretul nr.322 cu privire la aprobarea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova, prin care se anulează fostele regulamente ale armatei URSS şi se aprobă:

  • Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate ale Republicii Moldova;
  • Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale Republicii Moldova;
  • Regulamentul instrucţiei de front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.

Acţiunea regulamentelor militare ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova se extinde asupra: militarilor şi trupelor de grăniceri ale Ministerului Securităţii Naţionale; trupelor de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne; militarilor Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi militarilor Serviciului de securitate a Preşedintelui Republicii Moldova.

Perioada iniţială de formare a armatei naţionale se caracterizează prin schimbarea frecventă a cadrelor militare de comandă şi se ajunge chiar şi la o confruntare deschisă între Ministrul Apărării (susţinut tacit de Guvern şi Parlament) şi Preşedintele Republicii Moldova, care emite un decret de eliberare din funcţie a Ministrului Apărării, decret ce nu este executat şi ulterior, fiind contestat în Curtea Constituţională, este declarat ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile Legii Supreme.

Galerie Foto cu Batalionul de artilerie „Prut” care a marcat 30 de ani de la fondarea Armatei Naționale:

Batalionul de artilerie „Prut” la 29 de ani de la fondare

Batalionul de artilerie „Prut”, în trecut „Brigada de artilerie” și „Divizionul de artilerie”, este o unitate militară din cadrul Forțelor Terestre ale Armatei Naționale a Republicii Moldova.

În timpul conflictului armat de pe Nistru din primăvara – vara 1992, pe platoul unității militare au depus jurământ primii militari ai Republicii Moldova. Ulterior, feciorii neamului au fost dislocați în platourile Coșnița și Cocieri unde au ținut piept hoardelor separatiste și mercenarilor cazaci. 

Batalionul a fost creat la 19 aprilie 1992 și a depus jurământul de credință Republicii Moldova și poporului său la 20 aprilie 1992.

Unitatea militară este formată din fostele unități sovietice dislocate la frontiera URSS cu România, în municipiul Ungheni.

Vedeți și Foto, Video // „Nu sunt americanii !”. Militarii Armatei Naţionale au desfăşurat un exerciţiu tactic la Ungheni

Anterior, unitatea militară a purtat denumirea de Regimentul 4 de Artilerie al Armatei a 14-a generală al Armatei URSS (ru. 4-й армейский артиллерийский полк 14-й общевойсковой армии ВС СССР)

File din istoria Unității (sursa: Vitalie CIOBANU, colonel, doctor în istorie):

Odată cu declararea independenței Republicii Moldova față de URSS și primele provocări ale separatiștilor la Dubăsari, Tighina și Tiraspol, problema formării armatei pentru tânărul stat a crescut considerabil.

La începutul anului 1992, Comisia pentru îndeplinirea decretului președintelui Republicii Moldova despre trecerea unităţilor sub jurisdicţia Moldovei s-a deplasat la Ungheni.

Ofiţerilor unităţii li s-au garantat funcţii militare, cu condiţia să depună jurământul de credinţă faţă de Republica Moldova, dar din efectivul aflat la Ungheni  – au decis să rămână în Moldova doar 9 ofiţeri şi 49 plutonieri.

Trecerea unităţii militare de la Ungheni în jurisdicţia Moldovei a făcut posibilă introducerea pe câmpul de luptă a artileriei; or, din cauza stării încordate ce domnea în unitate, acest lucru a fost realizat abia peste o săptămână.

Ofiţerii sovietici s-au retras în Rusia sabotând armamentul unităţii: de la fiecare tun au fost sustrase mecanismele de tragere.

Şeful direcţiei artilerie, colonelul Grosu (ulterior înaintat în grad de general) a contribuit nemijlocit la restabilirea, în decurs de câteva zile, a tehnicii de luptă.

Plutonierul Ochinciuc a fost trimis în republicile baltice, cu misiunea de a aduce câte un exemplar de fiecare focoasă. Dispoziţia a fost îndeplinită în termen şi în mod onorabil – peste câteva zile, la 30 aprilie, au avut loc tragerile experimentale. Uzinele din Chişinău au contribuit şi ele la acest proces.

În baza decretului prezidenţial nr. 77 din 23 martie 1992 şi a ordinului nr.10 al ministrului apărării, în primele zile ale lunii aprilie, a început mobilizarea, pe bază de rezervă, a divizionului antitanc al Brigăzii de artilerie.

Primele subdiviziuni ale Divizionului au ajuns în zona conflictului la 14 aprilie 1992, primind botezul focului pe platoul de la Cocieri. 

La 15 mai 1992, bateria locotenentului-major Gorceac a realizat prima tragere de luptă cu proiectile din poziţie de foc ascunsă.

Generalul Grosu, revenit în patrie, abandonând practic viaţa liniştită şi privilegiile ce le avea în armata sovietică, menţiona:

„În garnizoana Ungheni erau dislocate trei regimente ale aşa-numitului complet de artilerie al Armatei a 14-a:

  1. Regimentul nr. 4 de artilerie (unitatea militară nr. 40242, unitatea redusă) având în componenţa 3 divizioane de obuziere-tunuri D-20, în total 32 de piese (4 fuseseră trimise pentru reparaţie în afara teritoriului Republicii Moldova), 3 divizioane de tunuri 2A36 (Ghiaţint), în total 21 piese (3 de asemenea la reparaţii), divizionul cercetare de artilerie şi alte subunităţi, conform structurii regimentului;
  2. Regimentul nr. 803 (u/m 02103, unitate cadru) de artilerie reactivă în componenţa a 3 divizioane cu câte 12 instalaţii „Uragan” fiecare. În total, conform statelor, existau 36 asemenea instalaţii însă în realitate rămăseseră 28 (8 fusese trimise pentru reparaţie în afara teritoriului republicii).
  3. Alte subunităţi – conform structurii: Regimentul 852 de artilerie antitanc (unitate cadru) în componenţa a 3 divizioane (fiecare divizion având câte 2 baterii antitanc MT-12+1; baterie de instalaţii antitanc dirijate „Şturm S” – 9 instalaţii). În total, regimentul dispunea de 36 tunuri antitanc MT-12 şi 27 maşini de luptă „Şturm S”.

Printre multiplele acte de distrugere, de la toate sistemele D-20, 2A36 şi MT-12 au fost sustrase şi evacuate mecanismele de tragere; s-au adus în stare nefuncţională o parte din instalaţiile de lansare a sistemelor „Uragan”, pupitrele de comandă a acestora au fost deteriorate; prin aparatajul de tragere cu muniţii speciale a tunurilor MT-12 (Ruta) a fost trecut curent.

În perioada aprilie-iunie 1992, pe baza Brigăzii artilerie şi Brigăzii infanterie motorizată (care practic nu existau ca şi brigăzi, fiind organizate doar câteva batalioane) au fost formate 12 baterii de artilerie, 14 baterii antitanc (în diferită componenţă, de la 2 la 6 piese) şi 10 baterii de aruncătoare de bombe (unele cu 6-12 aruncătoare)”.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, ne puteți urmări și pe alte canale media TelegramYouTubeInstagram și TikTok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG

1 trackback / pingback

  1. Onor la Sfântul TRICOLOR. Militarii Batalionului de artilerie „Prut” au marcat 31 de ani de la fondarea Armatei Naționale - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns