Sângele apă nu se face // Începând cu 2014, SMURD România a efectuat 13 589 de intervenții pe teritoriul Republicii Moldova

Astăzi se împlinesc 4 ani de la tragicul accident aviatic din Haragâș, în care cei patru membri ai echipajului medical din România, și-au pierdut viața, în misiunea de a salva alte vieți în Republica Moldova.

În memoria acestor eroi, Doru Gavril, Voicu Socae, Mihaela Dumea, Gabriel Sandu, astăzi sunt depuse flori la complexul memorial în satul Haragâș, din raionul Cantemir, unde s-a prăbușit elicopterul SMURD, comunică Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.



Proiectul SMURD a fost demarat în Republica Moldova, în anul 2014, când a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, privind ajutorul reciproc pentru intervențiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale, care a contribuit la îmbunătățirea serviciilor de urgență publică în zona transfrontalieră, inclusiv crearea unei infrastructuri de frontieră pentru intervențiile transfrontaliere aero-medicale.

Echipajele SMURD au oferit suport Republicii Moldova în misiunile complexe de acordare a primului ajutor medical calificat, reanimare, descarcerare și executarea operațiunilor de salvare, efectuând până în prezent 13 589 de intervenții terestre și aero-medicale pe treritoriul controlat al Republicii Moldova:

  • 13 500 de intervenții terestre;
  • 89 de intervenții aero-medicale;
  • 35 de intervenții transfrontaliere pentru efectuarea misiunilor cu transport medical asistat în scopul repatrierii cetățenilor din afara granițelor țării.

Cooperarea între serviciile de profil din România şi Republica Moldova și dezvoltarea în continuare a Serviciului SMURD la nivel național și în zona transfrontalieră, se va realiza în cadrul unui nou Proiect transfrontalier – SMURD 2, a cărui concept a fost aprobat și urmează a fi implementat.

Vezi și La Ungheni va fi deschis un punct de operare transfrontalier SMURD

Implementarea Proiectului transfrontalier SMURD 2 prevede o serie de măsuri, printre care;

  • reconstrucția și operaționalizarea a două puncte de operare SMURD în municipiul Ungheni și orașul Cantemir;
  • reconstrucția și amenajarea Unităților de Salvatori și pompieri din mun. Ungheni și orașul Cantemir;
  • construcția a patru platforme autorizate de aterizare – decolare pentru elicopterele SMURD în preajma a 4 spitale din țară, la Chișinău, Bălți și Cahul;
  • procurarea și dotarea parcului SMURD cu 10 autospeciale de intervenție ”FRAP”;
  • procurarea a 4 autospeciale de descarcerare grea, pentru acordarea primului ajutor calificat, transportarea pacienților la spital, precum şi pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare şi salvare.

Totodată, în cadrul acestui proiect transfrontalier va fi construită Unitatea Primiri Urgente (UPU) în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău și va fi reconstruită UPU din cadrul Spitalului Clinic Municipal Bălți.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



5 trackback-uri / pingback-uri

  1. Intervenția SMURD la Ungheni. Bărbatul originar din Condrătești, este victima a exploziei unei butelii de gaz - Știri din regiunea Ungheni
  2. Foto, Video // Intervenție aero–medicală SMURD Iași la Ungheni. Pacient cu arsuri de 85% a fost transportat de urgență la Chișinău - Știri din regiunea Ungheni
  3. La 6 mai va fi inaugurat a noului sediu Direcției Situațiilor Excepționale Ungheni - Știri din regiunea Ungheni
  4. La 6 mai va fi inaugurat noului sediu al Direcției Situațiilor Excepționale Ungheni - Știri din regiunea Ungheni
  5. Casă nouă pentru Pompierii și Salvatorii din Ungheni - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns