Risc de inundații la Ungheni. Nivelul apei din râului Prut a crescut cu 12 cm și a ajuns la cota 6.42 metri

În municipiul Ungheni persistă riscul major de inundați din cauza creșterii nivelului apei în râul Prut.

Potrivit unui comunicat al Primăriei municipiului Ungheni, în ultimele 24 de ore, nivelul apei din râul Prut a crescut cu 12 centimetri.



Urmare, la 2 iulie 2020, nivelul apei din râul Prut a ajuns la cota 6.42 metri și continuă să înainteze pe teritoriul municipiului Ungheni

Sursa mai specifică că deversările de apă de la lacul de acumulare Costești – Stânca sunt de 580 metri pe secundă, fiind în scădere cu 70 metri pe secundă.

Situația rămâne sub control, digurile sunt inspectate în permanență, se intervine acolo unde apa Prutului prezintă cel mai mare pericol.

Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a comunicat că dea lungul râului Prut au fost consolidate baraje de protecție între satele Țigancă și Ghioltosu pe o distanță de peste 100 m, fiind antrenate 4 unități de tehnică grea.

La Ungheni lucrările de fortificare a digurilor au continuat în localitatea Măcărești și municipiul Ungheni.

Aici pe parcursul zilei de ieri au fost consolidate diguri pe o distanță peste 450 m. 

Galerie Foto:



Amintim că la ziua de ieri, 1 iulie 2020, în perimetrul municipiului Ungheni nivelul apei râului Prut a mai crescut cu 10 centimetri.

Urmare, în dimineața zilei de 1 iulie, nivelul apei din râul Prut constituia 6.30 metri.



Galerie Foto la 1 iulie 2020:

La 30 iunie 2020, nivelul apei din râului Prut a mai crescut cu 15 centimetri în comparație cu măsurările din 29 iunie 2020 și  a ajuns la cota 6,20 metri.

Totodată, la ziua de 30 iunie 2020, deversările din lacul de acumulare de la Costești – Stânca s-au micșorat de la 680 metri/secundă la 630, ceea ce înseamnă o anumită stabilitate.



Galerie Foto la 30 iunie 2020

La 29 iunie, în municipiul Ungheni s-au întărit digurilor existente și a fost construirea unui dig nou.

Galerie Foto din 29 iunie 2020:



Amintim că anterior, redacția News.Ungheni.org a prezentat mai multe materiale video exclusive cu privire la nivelul râului Prut pe teritoriul municipiului și raionului Ungheni:

27 iunie 2020





28 iunie 2020



Mai multe materiale la acest subiect puteți citi accesând următoarele articole

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns