Premierul a convocat o ședință pentru a examina situația în agricultură

Ion Chicu a convocat o ședință pentru a examina situația în agricultură, în contextul secetei hidrologice înregistrate în ultimii ani, informează printr-un comunicat Guvernul Republicii Moldova



Ministrul Perju a informat despre faptul că ploile din ultima perioadă au ameliorat situația pe terenurile însămânțate și necesitățile alimentare ale statului vor fi asigurate

Seceta hidrologică a afectat semănăturile pe tot teritoriul țării și a scos în evidență necesitatea investițiilor în sisteme de irigare.

Conform aprecierilor MADRM pentru restabilirea sistemelor de irigare în toată țara sunt necesare cca 135 milioane de euro.

Boris Boincean, directorul Institutului de Cercetări pentru culturile de Câmp „Selecţia”, a menționat că ploile din luna mai nu au soluționat deficitul de apă și pentru dezvoltarea sustenabilă a agriculturii trebuie puse în practică abordări noi precum restabilirea fertilității solului și modelul conservativ de agricultură.

A fost abordat subiectul creării sistemului semincer de rezervă, bazat pe materialul semincer autohton.

După estimările producătorilor agricoli, în acest an, roada va fi mai mică cu 20-25% comparativ cu anul 2019.

A fost discutată necesitatea creării unui mecanism viabil și accesibil de asigurări în agricultură, posibilitatea eșalonării plăților pentru proiectele de susținere în agricultură, recuperarea TVA, subvenționarea dobânzilor la credite oferite de instituțiile bancare și cele non-bancare, posibilitatea de a folosi apele subterane pentru irigarea prin picurare, precum și introducerea unor abordări noi în modelele de subvenționare în agricultură.

Prim-ministrul a anunțat intenția Guvernului de a susține crearea unui mecanism accesibil de asigurare în agricultură și propunerile de a subvenționa, din fondurile AIPA, proiecte bazate pe tehnologii moderne în agricultură.



Am elaborat și am aprobat un set de măsuri menite să susțină afacerile, inclusiv în agricultură. Subvenționarea dobânzilor pentru credite și recuperarea TVA sunt unele din ele.

Rog MADRM și Ministerul Finanțelor să organizeze sesiuni de instruiri în regiunile țării pentru a informa agricultorii cum pot beneficia de instrumentele existente și cele în proces de elaborare.

Susțin ideea creării sistemului semincer de rezervă și cred că trebuie să dezvoltăm capacitățile de producere a semințelor autohtone”, a menționat Ion Chicu.

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns