Peste 5 mii de persoane s-au tratat de COVID-19. Informații oficiale actualizate la 4 iunie 2020

Până la ora 10:00 a zilei de 4 iunie 2020, în Republica Moldova au fost confirmate 8795 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1019 în regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina și 139 în regiunea Ungheni (raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași).



Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 109 persoane cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate:

  • 265- stare gravă (dintre care 19 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată)
  • 648 – stare de gravitate medie;
  • restul – în stare satisfăcătoare.

Totodată, alte 146 persoane au fost tratate și externate.

Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 5009.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 1691 cazuri de infectare în rândul angajaților sistemului de sănătate, printre care:

  • medici – 399 persoane;
  • farmaciști – 21 persoane;
  • asistenți medicali – 667 persoane;
  • felceri – 89 persoane;
  • personal auxiliar – 515 persoane.  



Din nefericire, MSMPS informează despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

  • Deces 311: Bărbat de 61 ani, din raionul Ștefan-Vodă. Internat, în stare gravă,  la data de 1 iunie, la Spitalul Raional Ștefan- Vodă. Comorbidități: hipertensiunea arterială.
  • Deces 312: Bărbat de 67 ani, din raionul Orhei. Internat la data de 26 mai, la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială, diabet zaharat.
  • Deces 313: Bărbat de 73 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 2 iunie, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă, diabet zaharat.
  • Deces 314: Bărbat de 45 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 12 mai, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: osteosarcom, ganglioni limfatici paraaortali, intoxicație endogenă canceroasă avansată.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns