Oficial de la București spune când va fi încheiată construcția gazoductului Ungheni – Chişinău şi când Autostrada Unirii va trece Prutul

Gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău va fi dat în exploatare până la 1 august.

Asigurările vin din partea secretarului general al Guvernului României, Antonel Tănase, care a declarat, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, că proiectul va aduce o independenţă energetică în R. Moldova.



Nu am oprit lucrările nici în pandemie. Dacă lucrurile nu întârzie la 1 august va fi gata acest gazoduct. Vom pune la dispoziţie toate cantităţile necesare pentru R. Moldova.

Gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău este proiectul ce va aduce o anumită independenţă energetică în Republica Moldova şi cred că acesta este esenţa demersului european – ca investiţiile româneşti, cele europene, euro-atlantice în R. Moldova să le depăşească pe cele ale marelui frate de la Răsărit”, a declarat Antonel Tănase.

Totodată, secretarului general al Guvernului României a menţionat că România, de rând cu acest proiect, lucrează şi la alte proiecte investiţionale ce comportă beneficii pentru cetăţenii R. Moldova: de creare a unui spaţiu comun informaţional, proiecte ce ţin de zona energetică.

În zona de nord-est a României, în zona Suceava – Botoşani – Iaşi se dezvoltă un proiect în zona de transport energetic, care să asigure sustenabilitate şi pentru transportul de energie electrică în Republica Moldova. În următorii doi ani şi acest proiect va fi finalizat”, a menţionat oficialul.

Secretarul general al Guvernului României a spus că unul dintre proiectele rutiere majore pentru Guvernul de la București este Autostrada Unirii / A8 / Târgu Mureş- Iaşi – Ungheni.

Săptămâna aceasta premierul României a semnat la Târgu Mureş începerea tronsonului a Autostrăzii Unirea, de la Târgu Mureş la Iaşi Ungheni şi mai departe spre Chişinău.

Cred că până la sfârşitul anului 2027 aceşti 312 kilometri de autsradă care traversează Carpaţii şi unesc cele două maluri ale Prutului să fie finalizat, este obiectivul nostru fundamental”, a menţionat el.

Vezi și Lucrările la Autostrada Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș / A8 vor demara cu Podul de la Ungheni!



Dacă autostrada va trece Prutul, spune oficialul, depinde de demersurile dintre cele două ţări.

„Noi şi UE sprijinim prelungirea de la Prut până la Chişinău a proiectului. Este şi un demers diplomatic, dar noi suntem optimişti”, a precizat el.

Citiți mai multe despre cronologia construcției Gazoductului Ungheni – Chișinău și despre Epopea Autostrăzii Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș.

Gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău:



Epopea Autostrăzii Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



6 trackback-uri / pingback-uri

  1. Epopea Podului peste Prut de la Ungheni. Guvernele de la Chișinău și București au agreat textul final al Acordului interguvernamental - Știri din regiunea Ungheni
  2. Epopea Podului peste Prut de la Ungheni: Guvernul a aprobat semnarea Acordului cu România privind construcția noului pod - Știri din regiunea Ungheni
  3. Epopea Podului peste Prut de la Ungheni: Aviz de mediu pozitiv după 7 ani de la primul proiect - Știri din regiunea Ungheni
  4. [HARTĂ] Traseul final pentru segmentul Ungheni - Iași - Tg Neamț al Autostrăzii Unirii - Știri din regiunea Ungheni
  5. Podul peste Prut de la Ungheni: documentaţia pentru realizarea podului remisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice de la București - Știri din regiunea Ungheni
  6. Lucrările la Autostrada A8 / Unirii încep în februarie 2024 pe sectorul Leghin – Moțca - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns