Informații privind starea drumurilor publice la 15 ianuarie 2021

Pe parcursul nopții, pe întreg teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate temperaturi scăzute, în nordul și centrul țării a nins, starea părții carosabile fiind umedă, pe alocuri înzăpezită. În sudul țării nu au fost înregistrate precipitații.

În context, pe drumurile publice naționale din sudul țării au fost executate lucrări de patrulare, în nordul și centrul țării s-au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului.

Procesul tehnologic s-a desfășurat cu antrenarea a 66 de unități speciale și participarea a 126 de muncitori rutieri în municipiul Chișinău, Bălți, raioanele Sângerei, Fălești, Taraclia, Anenii Noi, Criuleni, Briceni, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Hâncești, Orhei, Rezina, Drochia, Glodeni, Râșcani, Florești, Soroca, Șoldănești, Călărași și Strășeni.

La moment, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată.

Administratorii drumurilor monitorizează continuu toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată operativ.

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare referitor la dotarea automobilelor și conducerea pe timp de iarnă.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns