Grav accident rutier la Nisporeni. A fost necesară intervenți unui echipaj SMURD

Un grav accident rutier a avut loc în această noapte la Nisporeni. Viteza excesivă a fost din nou cauza unui accident grav. Șoferul unui autoturism de model Audi, a pierdut controlul volanului, a derapat și după ce s-a inversat de câteva ori a fost proiectat în gardul stației de pompare a apei.



 În urma accidentului rutier, conducătorul auto și pasagerul s-au ales cu multiple fracturi ale corpului și traume cranio-cerebrale, fiind internați în secția de reanimare.

Astăzi, conducătorul auto în vârstă de 33 de ani, originar din Nisporeni, a fost transportat, cu un elicopter al SMURD Iași la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Din cauza traumatismelor severe, care îi țin viața la limită, conducătorul automobilului a fost transferat de urgență prin intermediul Serviciului aerian de salvare SMURD în cadrul Spitalului de Urgențe al municipiului Chișinău”, a comunicat și Șeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.

Statistica arată că, în perioada 01 ianuarie – 15 aprilie curent, peste 21 600 de conducători auto au depășit limita de viteza admisă. Din această cauză, în perioada sus menționată au avut loc 160 de accidente rutiere, soldate cu 24 de persoane decedate, iar alții 225 au primit multiple traumatisme.





Fii primul care comentează

Lasă un răspuns