Epopea Autostrăzii Unirii / A8: Au fost stabilite patru variante de ocolire a Iaşului

La dezbaterea organizată de Consiliul Judeţean, „punctul de intrare” al A8 în judeţul Iaşi este la sud-vest de localitatea Boureni (Moţca), dincolo de actualul DN 2/E 85. „Ieşirea” este la Prut, la nord de Ungheni, dar podul de acolo este subiectul altui contract.

Potrivit Ziarului de Iași, preşedintele CJ Iași Costel Alexe o solicitat din start „cât mai multe căi de conectare” a municipiului cu Autostrada Unirii, „nu doar prin Leţcani-Bogonos şi E 583”.

El a remarcat cu vădită nemulţumire că breteaua Leţcani Vest – Şoseaua de Centură „a fost prinsă ca idee în PNRR, că acum văd că numai ideile sunt prinse în acest program”. Amintim că proiectul se află doar pe o listă de rezervă a PNRR.

Care va fi primul segment construit?

Eduard Hanganu, preşedintele Consitrans, a spus că „sunt şanse să pornim mai devreme studiul pentru un anumit segment de autostradă”, care era programat pentru anul viitor.

Consitrans a semnat în aprilie contractul de reactualizare a studiului de fezabilitate şi de realizare a proiectului tehnic al segmentului ieşean al A8, respectiv Ungheni-Iaşi-Tg. Neamţ. Durata de finalizare este de 25 de luni.

„Este foarte posibil ca anul viitor să se organizeze licitaţia pentru construirea acestui tronson de autostradă”, a spus Hanganu. Şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmase acest lucru la vizita făcută acum o lună la Iaşi, dar, la fel, fără să menţioneze o dată nici măcar aproximativă.

Forajele încep în august

Petre Ene, directorul adjunct al companiei, a explicat că viteza de proiectare este de maxim 140 km/h, scăzând spre 100 atunci când rampa e mai mare de 3 la sută şi chiar la 80 la oră, în tuneluri.

El a început prezentarea traseului dinspre vest, dezvăluind punctul de intersecţie al A8 cu A7 la sud-est de Paşcani (Autostrada Moldovei va trece pe la est de municipiul de pe Siret).

De la „capătul” de la vest de DN 2 şi până la Siret (intersecţia cu DJ 208), în două săptămâni vor începe primele studii geotehnice, au precizat reprezentanţii Consitrans.

„Consitrans propune varianta albastră, dar o analiză multicriterială la CNAIR va stabili în final traseul viitoarei autostrăzi. Linia albă e rezultatul SF-ului din 2011, celelalte patru culori sunt propunerile de acum ale Consitrans.

Compania a încercat să evite intersecțiile cu DN 28, să evite diferențele de nivel care ar impune tuneluri și viaducte și situațiile în care ar trebui și se recurgă la exproprieri cu demolări”

Traseul propus şerpuieşte printre satele Sodomeni (suburbie a Paşcaniului) şi Stolniceni-Prăjescu, tăind un colţ a amplasamentului de parc industrial propus de păşcăneni, trece pe la nord de Heleşteni, Movileni (com. Heleşteni) şi Criveşti, apoi intersectează DN 28A între Costeşti şi Tg. Frumos.

Noduri rutiere înainte şi după Podu Iloaiei, probleme la Leţcani

După nodul rutier de la nord de Tg. Frumos, cu DJ 280B (spre Cucuteni-Băiceni) şi DN 28B (spre Botoşani), Autostrada Unirii va continua paralel cu E 583/ DN 28 pe la nord de Războieni-Bălţaţi-Sârca-Podu Iloaiei.

Aici, Costel Alexe a intervenit, solicitând două benzi măcar, „un singur sens” (spre Tg. Frumos), o variantă făcută mai repede pentru ocolirea Podu-Iloaiei.

Cei de la Consitrans au spus că vor propune CNAIR realizarea unui nod de conectare cu DN 28 între Podu şi Budăi, iar la est de Podu Iloaiei, „un nod provizoriu”.

Apoi, în apropiere de Leţcani, acolo unde trebuia să fie breteaua Leţcani Vest – Uricani, apare ca propunere o centură sudică a localităţii – tot ca bretea, dar care nu mai ajunge la Uricani.

„O legătură cu actuala Centură ar fi greu de făcut”, au spus prezentatorii firmei de proiectare, indicând trecerea peste Bahlui şi restrângerea de la 4 la 2 benzi, câte are Centura. Până la urmă, au acceptat să studieze crearea acestei legături până la rondul de la Uricani, de unde ar urma să înceapă varianta ocolitoare de trafic uşor spre Dacia-Nicolina.

Varianta iniţială, din 2011, la nord de Leţcani, ar tăia Parcul Industrial de aici, în curs de amenajare, şi, mai mult, are fi nevoie şi de exproprieri/demolări în zona intersecţiei cu DJ 248B (spre Bogonos-Horleşti).

Cei de la Consitrans au spus că vor fi dezbateri „locale”, în fiecare comună unde va trebui să se recurgă la un asemenea „deranj mare”.

Ieşiri pe autostradă: prin Leţcani, pe bd. Rosetti şi, poate, prin Copou

Traseul viitoarei autostrăzi continuă pe la nord de Leţcani, între Bogonos şi Horleşti. Din acest punct încep variantele de ocolire a municipiului Iaşi.

Dacă varianta din 2011 avea nu mai puţin de 6 tuneluri, acum, proiectanţii Consitrans propun una mai simplă, dar, la fel, cu o singură penetraţie spre municipiul Iaşi. Astfel, A8 ar trece printre Popricani şi Vânători/Vulturi, iar legătura spre Iaşi ar coborî printre localităţile Cuza Vodă şi Aroneanu, respectiv Rediu Aldei spre Aeroport şi Spitalul Regional de Urgenţă până la DN 24/ bd. CA Rosetti.

Dacă rămâne acest traseu, va trebui construit un viaduct de câteva sute de metri lungime, între capătul de nord al pistei/ limita satului Aroneanu şi până la SRU.

Cât priveşte Centura Est, o variantă propusă la începutul anului de secretarul de stat ieşean Adrian Covăsnianu, cei de la Consitrans au acceptat-o ca variantă de discuţie la intervenţia vicepreşedintelui CJ Marius Dangă.

Ei au spus totuşi că legătura spre Tomeşti-Osoi-Schitu Duca va putea fi creionată după stabilirea sectorului de autostradă din nordul municipiului. Dificultatea aici o reprezintă inclusiv ariile protejate, care se regăsesc şi în nord.

„Nu putem decât să diminuăm impactul autostrăzii asupra ariilor protejate”, au precizat experţii Consitrans.

Încă o greutate: cea pe osie

Marius Dangă a subliniat că va fi nevoie şi de conectarea Axei rutiere strategice Iaşi Suceava (DJ 282) la traseul A8.

„Suntem printre arii protejate, în vecinătatea unui tunel, dar vom propune un nod rutier” dincolo de Breazu, au mai spus proiectanţii. Ei au atras atenţia şi că drumurile judeţene suportă o greutate maximă de 7,5 tone pe osie, în timp ce autostrada e proiectată pentru 11 tone.

„Nu ne va avantaja această descărcare propusă, deoarece traficul din şi înspre Copou va fi mult mai aglomerat. Vom avea mari probleme la ore de vârf din cauza celor peste 2.000 de apartamente, care se construiesc pe Aleea Sadoveanu, unde vom circula toţi pe o singură bandă. Nu e de dorit să aglomerăm Copoul mai mult decât este acum”, a comentat Romeo Vatră, liderul grupului liberal din CJ, deschiderea Copoului spre autostradă.

Rămân, aşadar, conexiunile de la SRU şi Aeroport, respectiv Leţcani, localitate care ar putea să adune tot traficul – de la nord, din oraş şi de la sud, prin Centura existentă şi prin cea de trafic uşor, abia în curs de proiectare).

sursa: Ziarului de Iași

Vedeți mai mult despre Epopea Autostrăzii Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

9 trackback-uri / pingback-uri

  1. Epopea Autostrăzii Unirii / A8: A fost stabilit traseul final al autostrăzii pe teritoriul județului Iaşi – Știri din regiunea Ungheni
  2. Guvernul inițiază negocierile privind construcția Podului la Ungheni cat și consolidarea altor 2 poduri peste Prut și Nistru - Știri din regiunea Ungheni
  3. De la podul de flori, la poduri de piatră. Construcția podului peste Prut la Ungheni cât și alte aspecte de interconexiune, discutat de oficiali de la Chișinău și București - Știri din regiunea Ungheni
  4. Epopea Podului peste Prut de la Ungheni. Guvernele de la Chișinău și București au agreat textul final al Acordului interguvernamental - Știri din regiunea Ungheni
  5. Epopea Podului peste Prut de la Ungheni: Aviz de mediu pozitiv după 7 ani de la primul proiect - Știri din regiunea Ungheni
  6. Guvernul de la București va reabilita podurile peste Prut și îl va construi pe cel de la Ungheni - Știri din regiunea Ungheni
  7. [HARTĂ] A fost aprobat traseul pentru segmentul Ungheni - Iași - Tg Neamț al Autostrăzii Unirii - Știri din regiunea Ungheni
  8. Podul peste Prut de la Ungheni - primul pod cu 4 benzi dintre Republica Moldova și România - Știri din regiunea Ungheni
  9. Podul peste Prut de la Ungheni vine la pachet cu încă patru poduri, inclusiv pod nou la Nisporeni - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns