Două autocare vor repatria cetățenii moldoveni blocați la hotarul polono-ucrainean

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că referire la cetățenii moldoveni blocați la hotarul polono-ucrainean, și a celor care doresc să revină din Polonia în Republica Moldova, Comisia pentru Situații Excepționale a luat decizia de a efectua un zbor charter de la Varșovia în următoarele zile pentru repatrierea cetățenilor moldoveni.

Totodată, două autocare cu autorizarea CSE se vor deplasa astăzi la hotarul Poloniei cu Ucraina pentru a prelua cetățenii moldoveni și a-i aduce în siguranță în Republica Moldova.



În context, Ambasadele Republicii Moldova la Varșovia și la Kiev au dispus măsurile care se impun în relația cu autoritățile celor două state în vederea tranzitării și creării unui coridor sanitar spre țara noastră cu respectarea normelor epidemiologice necesare.

Având în vedere măsurile adoptate la nivelul statelor care afectează traficul aerian și terestru, MAEIE reiterează necesitatea informării cetățenilor moldoveni de pe paginile web a Agenției Naționale pentru Transport Auto și Autorității Aeronautice a Republicii Moldova, pentru a verifica dacă cursele cu care se intenționează să se efectueze deplasarea au fost aprobate de către Comisia pentru Situații Excepționale.

Totodată, MAEIE subliniază că orice călătorie în străinătate în actualul context să fie atent evaluată din perspectiva riscurilor antrenate de măsurile adoptate de țările de tranzit și destinație.

Amintim că aproape 50 de cetățeni ai Republicii Moldova, originari din raioanele Telenești, Ștefan Vodă și Căușeni, au comunicat că sunt blocați de patru zile la hotarul dintre Polonia și Ucraina, în PTF Korczowa – Krakovets

După ce ar fi ajuns la vamă cu un autocar, au fost anunțați că nimeni nu mai are dreptul de a intra sau a părăsi țara.

Aceștia solicită ajutorul organelor responsabile de la Chișinău afirmând că zilnic li se alătură și alți cetățeni ai Republicii Moldova care nu au unde se adăposti, așteptând să ajungă acasă.



Urmare a ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale din 27 aprilie, autoritățile au aprobat Dispoziția nr. 22 prin care au permis organizare unor curse de repatriere a cetățenilor Republicii Moldova blocați la hotarul Poloniei cu Ucraina

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns