Dosarele „redobândirii cetățeniei române”. CNA a efectuat percheziții la Just Consult și Document Park

Ofițerii de urmărire penala ai CNA și procurorii anticorupție au operat ieri, 9 aprilie 2021, acțiuni la câteva adrese în dosarele pornite pe obținerea frauduloasă a cetățeniei române.

Astfel, percheziții s-au efectuat la Just Consult și Document Park.

Dosarele „redobândirii cetățeniei române”

În urma acțiunilor de urmărire penală, CNA și procurorii au ridicat mai multe probe, relevante pentru cauzele penale, inclusiv înscrisuri de ciornă, contracte, tehnica de calcul, ștampile și alte obiecte.

Acestea urmează a fi examinate în dosarele deschise pentru trafic de influență, săvârșit prin prestarea de servicii contra unor plăți ilicite.

Deocamdată nu a fost stabilit statutul procesual al persoanelor vizate, urmând ca acesta să fie decis după administrarea probelor ridicate în timpul perchezițiilor.

CNA amintește că, pe 3 martie curent, mai mulți agenți economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari din Republica Moldova şi România au intrat în vizorul CNA.

Aceștia sunt bănuiți că ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influență, prin care mai mulţi moldoveni ar fi fost ajutaţi să obţină diverse servicii pentru redobândirea cetăţeniei române, contra cost.

Printre acestea se numără: urgentarea eliberării actelor de identitate şi de stare civilă, a certificatelor de naștere, perfectarea unor procuri pe numele unor terţi etc.

Sumele pretinse pentru documente variau între 50 şi 5000 de euro.

Cercetările în aceste cazuri continuă.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Galerie foto:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns