Doi poliţişti au fost reţinuţi de CNA și SPIA pentru mită de 200 euro de la un șofer



Doi agenți de patrulare au fost reținuți de ofițerii CNA şi ai Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI, într-un dosar de corupere pasivă.

Cazul a fost sesizat duminică de un şofer la linia națională anticorupție 0 800 55555 a CNA.

Potrivit declaraţiilor şoferului, polițiștii, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi pretins și primit de la el mijloace bănești în sumă de 200 de euro, pentru a nu-i întocmi proces-verbal contravențional și a nu-i ridica mijlocul de transport la parcarea specială, comunică Centrul Național Anticorupție.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 – corupere pasivă, iar dacă vor fi găsiți vinovați, polițiștii riscă de la 5 la 10 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Suspecții sunt reţinuți pentru 72 de ore. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.

Precizăm că, de la începutul anului, 7 poliţişti au ajuns în vizorul CNA, fiind suspectaţi de comiterea diferitor fapte de corupţie.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, ne puteți urmări și pe alte canale media TelegramYouTubeInstagram și TikTok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns