DOC // Hotărârea Parlamentului privind Starea de Urgență – NECONSTITUȚIONALĂ

Miercuri, 28 aprilie 2021, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 15 pentru controlul constituționalității Hotărârii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgență nr. 43 din 30 martie 2021 și a Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgenţă nr. 49 din 31 martie 2021 (sesizările nr. 81a/2021 șinr. 82a/2021). 

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei se află două sesizări depuse de dl Octavian Țîcu, de dl Sergiu Litvinenco și de dna Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorii sesizărilor i-au solicitat Curții să verifice constituționalitatea Hotărârii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă nr. 43 din 30 martie 2021 și a Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgenţă nr. 49 din 31 martie 2021. 

Hotărârea Parlamentului privind Starea de Urgență – NECONSTITUȚIONALĂ

Analiza Curții

Curtea a verificat constituționalitatea Hotărârea contestată a Parlamentului prin prisma articolelor 1 alin. (3), 6, 27, 40, 46 și 73 coroborate cu articolele 23 și 54, și articolul 85 din Constituție.

Curtea a reținut că declararea stării de urgență reprezintă o prerogativă care aparține exclusiv Parlamentului [articolul 66 lit. m) din Constituție]. Totodată, această competență trebuie exercitată cu precauție, având în vedere impactul care îl produce asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor.

În primul rând, pentru a declara starea de urgență, Parlamentul trebuie să-și bazeze decizia pe date care impun adoptarea unor măsuri urgente de către autorități. În al doilea rând, decizia de a declara starea de urgență trebuie să fie o măsură ultima ratio, ca răspuns la un pericol cu caracter excepțional, care presupune că măsurile sau restricțiile obișnuite privind protecția siguranței, sănătății și a ordinii publice trebuie să fie insuficiente.

Pericolul în discuție trebuie să fie efectiv sau iminent, iar efectele sale trebuie să implice întreaga națiune într-o măsură în care îi periclitează existența.

Cu privire la respectarea procedurii de declarare a stării de urgență, Curtea a observat că Constituția nu-i acordă Parlamentului suficiente instrumente pentru a colecta de sine stătător informații privind eventualele pericole de natură să afecteze grav funcționalitatea statului sau viața obișnuită a populației.

Autoritatea competentă de a colecta informații despre situația reală din țară, inclusiv informații referitoare la eventualele pericole sociale și a evalua necesitatea declarării stării de urgență este Guvernul, care asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi care exercită conducerea generală a administrației publice [articolul 96 alin. (1) din Constituție], și Președintele Republicii Moldova, dacă necesitatea stării de urgență este impusă, inter alia, de asigurarea securității naționale sau a ordinii publice [articolele 77 și 87 din Constituție].

Astfel, deși Parlamentul poate declara starea de urgență, această competență devine activă atunci când necesitatea declarării stării de urgență este solicitată și motivată în mod corespunzător de autoritatea publică competentă. În caz contrar, se încalcă dispozițiile articolelor 1 alin. (3), 6 și 73 din Constituție.

Totodată, Curtea a reținut că competența Parlamentului de a declara starea de urgență nu este una nelimitată. Pentru că această măsură implică limitări substanțiale ale drepturilor fundamentale, modifică ordinea socială și atribuie competențe suplimentare puterii executive, Curtea a notat că Parlamentul trebuie să aducă motive convingătoare în Hotărârea sa.

Parlamentul trebuie să justifice în ce măsură competențele ordinare ale executivului sunt insuficiente pentru depășirea situației de criză, iar pe de altă parte, în ce măsură sporirea competențelor puterii executive poate compensa deficiența în discuție.

Această obligație a Parlamentului rezultă din obligația constituțională generală a autorităților de a-și motiva propriile decizii, care poate fi dedusă din articolul 54 din Constituție și din standardele constituționalismului european, dictate de cultura justificării, în care fiecare exercițiu al puterii trebuie justificat.

În acest caz, Curtea a observat că la adoptarea Hotărârii contestate, Parlamentul s-a bazat pe proiectul de Hotărâre înregistrat de deputați. În nota informativă a proiectului de hotărâre, care ocupă o pagină, se face trimitere la rata infectării populației cu virusul SARS-CoV-2 și la Raportul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova.

Cu toate acestea, nu sunt oferite argumente care să justifice inclusiv durata stării de urgență, i.e. două luni, potrivit articolului 1 al Hotărârii contestate.

Mai mult, Curtea a notat că, declarând starea de urgență și lărgind competențele executivului pentru combaterea pandemiei, Parlamentul nu a motivat în ce măsură competențele ordinare ale executivului sunt insuficiente pentru depășirea situației de criză și în ce măsură sporirea competențelor puterii executive poate compensa deficiența în discuție.

Totodată, Curtea a reținut că la instituirea stării de urgență, Parlamentul nu trebuie să ofere doar argumente care se referă la restrângerea drepturilor fundamentale, odată ce este declanșată o procedură constituțională care poate fi obstrucționată prin instituirea stării de urgență.

Curtea a subliniat că Legea fundamentală trebuie citită și respectată în ansamblul ei, iar eventuala Hotărâre a Parlamentului de instituire a stării de urgență trebuie să se refere și la procedurile constituționale declanșate și afectate în mod direct de această măsură, i.e. procedura dizolvării Parlamentului sau procedura revizuirii Constituției.

Curtea a observat că, în contextul declarării stării de urgență de către Parlament, pe rolul ei se afla o sesizare referitoare la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului, depusă pe data de 29 martie 2021, înainte de adoptarea Hotărârii contestate a Parlamentului.

Împrejurarea în discuție trebuia să-i motiveze pe autorii proiectului de Hotărâre să argumenteze ponderea mai mare a scopului instituirii stării de urgență pe o perioadă de două luni în comparație cu scopul unei eventuale dizolvări a Parlamentului. Această argumentare trebuia să se refere și la caracterul insuficient al altor măsuri legale, în comparație cu măsurile pe care le presupune starea de urgență, pentru realizarea scopului urmărit.

Curtea a subliniat că dacă sunt suficiente măsurile legale obișnuite, nu este necesară instituirea stării de urgență și obstrucționarea unor proceduri constituționale.

Din punct de vedere constituțional, starea de urgență reprezintă o situație excepțională. Caracterul excepțional reclamă motive pe măsură, iar instituirea stării de urgență își derivă legitimitatea din motivele care stau la baza ei.

Curtea a observat lipsa unei motivări adecvate a Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență, din perspectiva obstrucționării unei eventuale dizolvări a Parlamentului. Prin urmare, Hotărârea în discuție încalcă articolul 85 din Constituție.

Pentru că Hotărârea Parlamentului a fost adoptată cu încălcarea regulilor de procedură și pentru că aceasta nu îndeplinește exigența minimă referitoare la motivarea deciziei de declarare a stării de urgență, Curtea a reținut că ea contravine articolelor 1 alin. (3), 6, 27, 40, 46 și 73 coroborate cu articolul 54, și articolul 85 din Constituție.

Hotărârea Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parțial sesizările depuse de dl Octavian Țîcu, dl Sergiu Litvinenco și dna Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Curtea a declarat neconstituțională Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgenţă nr. 49 din 31 martie 2021.

Totodată, Curtea a declarat inadmisibile sesizările în partea referitoare la Hotărârea Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă nr. 43 din 30 martie 2021

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns