Directorii Serviciului Fiscal și Serviciului Vamal ar putea fi numiți de Guvern

Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege care prevede raportarea directorilor Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal la persoane cu funcţie de demnitate publică, aceștia urmând să fie numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Executiv, la propunerea ministrului Finanţelor. 

Modificările propuse au drept scop realizarea obiectivelor asumate prin programul de activitate al Guvernului pe domeniul fiscal şi vamal, pentru care este nevoie de organizare şi planificare strategică, elaborare şi aprobare a documentelor de politici corespunzătoare şi o colaborare bună a instituţiilor responsabile cu Guvernul.

Ajustarea cadrului legal privind numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor autorităților administrative menționate va contribui la consolidarea funcțiilor directe exercitate de Guvern în activitatea entităților strategice din punct de vedere a stabilității economice și a gestiunii finanțelor publice. 

Totodată, proiectul are ca scop asigurarea unor politici unitare în activitate, prin instituirea unui dialog direct al Guvernului cu conducătorii subdiviziunilor Ministerului Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal.

Proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative:

HG Cu privire la aprobarea … by News Ungheni

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns