Comuna Zagarancea s-a înfrățit cu comuna Mircești din județul Iași

La 17 iulie 2021, în cadrul unei ședințe solemne, în localitatea Mircești, județul Iași, a fost semnat Acordul de înfrățire dintre comuna Zagarancea, raionul Ungheni și comuna Mircești, județul Iași.

Sângele apă nu se face

În satul Mircești s-a născut marele Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Acordul solemn a fost semnat de edilii localităților, Vasile Gaviuc și Leon Bălteanu.

Potrivt lui Vasile Gaviuc, prin această înfrățire a fost pusă temelia unei colaborări de lungă durată sub toate aspectele, inclusiv de participare la proiecte transfrontaliere comune.

Baștina lui Vasile Alecsandri – Bardul de la Mircești

La acelaș subiect, primarul comunei Zagarancea mai comunică că a vizitat casa memorială a poetului Vasile Alecsandri și biserica în care este îngropat alături de membrii familiei, precum și alte locuri de interes din satele Mircești și Iugani

Urmare, Primarul comunei de pe malul Prutului aduce sincere mulțumiri primarului Leon Bălteanu pentru primirea caldă și determinarea de a consolida relațiile frățești dintre localitățile noastre.

Vedeți mai multe articole referitor la comuna Zagarancea:

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, ne puteți urmări și pe canalele noastre de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG

2 trackback-uri / pingback-uri

  1. Comuna Zagarancea s-a înfrățit cu comuna Ghidigeni din județul Galați - Știri din regiunea Ungheni
  2. Sângele apă nu se face. A fost semnat Acordul de Cooperare între județul Maramureș și raionul Ungheni - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns