(doc) Studenții Ungheneni, beneficiari ai „Bursa de merit 2018”
Centrul de Informații Universitare a anunțat finaliștii celei de-a XXIII-a ediții a programului „Burse de Merit 2018”. În acest an,
Centrul de Informații Universitare a anunțat finaliștii celei de-a XXIII-a ediții a programului „Burse de Merit 2018”. În acest an,
Recent, am depistat în mediul virtual o poză de epocă, în care este imortalizat Târgul Sculeni la 25 ani de la
Recent, am depistat în mediul virtual câteva poze cu Podul ce leagă cele două maluri de Prut la Ungheni. În
În cadrul Zilei Internaționale a Cărții dăruite, Elevii Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Ungheni au dăruit bibliotecii publice raionale „Dimitrie
Elevii de la Liceul Teoretic „Boris Cazacu” au organizat astăzi un târg caritabil pe holul instituției în cadrul căruia au
În continuare, Vă prezentăm istoria Doamnei Larisa din satul Ciorești, raionul Nisporeni, care se plânge precum că vecinul său îi
A ținut în mână acul și firul de ață din fragedă copilărie. Din acel moment a simțit nevoia să aștearnă
Din primăvara acestui an, satul Ciorești, inclus în proiectul „Dor de Codru”, ar putea să primească primii turiști, întrucât ofertele
Dea lungul istorie mai multe sate din Moldova au dispărut or s-au unit cu altele și au format localități. Vezi
La 21 februarie 2019, ora 17.00, Administrația Palatului de Cultură Ungheni invită pe toți iubitorii de muzică populară la la