Biblioteca sau Casa de cultură din Florițoaia Veche ar putea purta numele eroului național Ilie MIHALACHI

Asociația istoricilor „Nicolae Iorga” din Ungheni informează că au depus către Consiliul comunei Florițoaia Veche un demers prin care solicită respectuos de a acorda numele bibliotecii publice sau Casei de cultură din satul Florițoaia Veche numele eroului – ILIE MIHALACHI.

Ilie MIHALACHI – eroul pierdut fără urmă în războiul pentru independență contra dușmanului din EST și a „hoardelor” separatiste.

Potrivit autorilor, prin curajul și dăruirea sa, Ilie Mihalachi, adevăratul erou al neamului nostru, a apărat integritatea teritorială și independența țării, iar comemorarea și păstrarea memoriei eroilor căzuți în război reprezintă o datorie sacră a fiecărui stat și cetățean.

„Noi suntem obligați să educăm generațiile următoare în spiritul patriotismului, dragostei de neam și țară”.

Cu Doamne ajută, așteptăm decizia consiliului comunal.

Ilie Mihalachi s-a născut la 12 august 1972 în satul Florițoaia Veche, într-o familie de muncitori, mama – Elena, tata – Alexandru, sudor. Absolvă gimnaziul din localitatea natală.

A participat la războiul din regiunea transnistreană fiind înrolat în componența unități militare nr.40242, ca voluntar.

În iunie, Ilie împreună cu un camarad au căzut în prizonierat la postul din Anenii Noi, fiind duși la o școală din Bender. Acolo au fost ținuți două zile, după care Ilie a fost urcat într-o mașină și dus într-o direcție necunoscută.

Din acel moment a dispărut, necunoscându-se mimic despre acest erou care a căzut în numele independenței și integrității țării noastre, la 17 iunie 1992 la Tighina, la vârsta de doar 20 ani.

Nici până în ziua de azi rudele nu cunosc unde a fost înmormântat, doar au fost anunțate că a decedat.

Ilie, ca și ceilalți participanți la acest război, a dat dovadă de bărbăție, eroism, fidelitate și credință Patriei și poporului.

A fost decorat la 28 august 1992, post-mortem cu ordinul ,,Ștefan cel Mare”.

Prin decretul Președintelui Republicii Moldova nr.508-VI din 6 februarie 2012, postmortem este decorat cu medalia ,,Crucea comemorativă.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

6 trackback-uri / pingback-uri

  1. Eroii nu mor niciodată: 13 ianuarie 1991 - primele victime la podul peste Nistru din Dubăsari - Știri din regiunea Ungheni
  2. Veteranii războiului de la Nistru, părinții și văduvele acestora, vor primi ajutor unic în valoare de 2500 lei - Știri din regiunea Ungheni
  3. 19 - 22 iunie 1992 - Bătălia pentru Tighina - Știri din regiunea Ungheni
  4. [În MEMORIAM] 13 decembrie 1991 – primele victime la podul peste Nistru din Dubăsari - Știri din regiunea Ungheni
  5. [PROIECT] Zile comemorative în memoria eroilor căzuți pe platourile din Coșnița și Tighina - Știri din regiunea Ungheni
  6. [VIDEO] Marșul Păcii în Coșnița. Conducerea țării și veteranii au comemorat eroii căzuți în războiul de pe Nistru - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns