A decedat după ce a adus pe lume două suflete noi. Unghenenii se mobilizează pentru a ajuta familia răpunsă de durere.

Durere fătă margini într-o familie din satul Măcărești, după ce o femeie a decedat la câteva zile după ce a adus pe lume două suflete noi – doi gemeni perfect sănătoși.

Conform multiplelor mesaje publicate pe rețelele de socializare tragedia a avut loc la 23 octombrie curent la Spitalul Clinic Republican din Chișinău

Potrivit informațiilor recepționate, femeia a fost transferată în stare gravă din cadrul Spitalul Raional Ungheni la 21 octombrie 2019.

Rudele femeii povestesc că la mijlocul lunii octombrie, femeia s-a dus la maternitatea din cadrul Spitalului raional Ungheni pentru a aduce pe lume doi bebeluși, o fetiță și un băiețel, însă acasă au ajuns doar copii, fără mamă.



După ce ar fi născut gemenii perfect sănătos, femeia a fost transferată în secția de reanimare, însă starea ei de sănătate s-a înrăutățit brusc, ajungând în comă.

„Această femeie, originară din satul Măcărești, raionul Ungheni, pe nume Elena, a decedat la maternitate după nașterea gemenilor ei (o fetiță și un băiețel), iar vineri 25 octombrie a fost înmormântată, fără măcar să își țină la piept copiii. Gemenii sunt sănătoși, acasă cu tatăl lor care mai are în grijă o fetiță de 4 ani.

Este nevoie de ajutor pentru această familie, orice aveți posibilitate:

  • 069827529- Victor (tatăl copiilor)
  • 060298945-doamna Valentina (bunica)”, 

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina Ministrului Sănătății, femeia a fost vizitată anterior și de Ala Nemerenco.

Am vizitat-o astăzi (21 octombrie) în secția de reanimare a SCR pe Elena la transferul căreia am străduit ieri (într-o stare foarte gravă) dintr-o maternitate raională după ce a adus pe lume doi gemeluși sănătoși.

Am mers ca să vedem într-un consiliu ce mai putem face pentru ea, dar și să spun un mare mulțumesc, aducând toată recunoștința celor care veghează și fac minuni asupra ei.

De ce a ajuns Elena într-o așa stare, e un alt subiect și o să mă întorc la el de cum o să am rezultatele anchetei de serviciu„, declarase ministra Sănătății.

Mai multe surse au remis mesaje la adresa News.Ungheni.org prin care au declarat că medicul care ar fi primit sarcina „și-ar fi dat demisia la scurt timp după ce a aflat de decesul femeii”.

Mai mult, rudele și persoanele cunoscute susțin că vinovat de moartea mamei ar fi medicul, care nu ar fi îngrijit-o corespunzător, starea femeii agravându-se imediat după ce i s-a administrat o perfuzie.

Contactat telefonic de UNIMEDIA, șeful Spitalului Raional Ungheni, Andrei Alexeev, spune că în acest caz a fost demarată o anchetă internă. Potrivit lui, deocamdată nu există motive pentru a suspenda din funcție medicul care a primit nașterea mamei de gemeni.

În scopul acordării unui suport tatălui celor 3 copii rămași orfani de mamă, internauții s-au mobilizat masiv și s-au alăturat campaniei de susținere a familiei răpuse de durere

„Se cere ajutor. Orice: Lapte praf, scutece, hainute etc. Tatal copiilor e acasa cu încă o fetiță.

Să nu rămânem indiferenți față de această tragedie!

Codul băncii: MOLDMD2X BC MOLDINCOMBANK S.A.

Sucursala ,, Toamna de Aur,,Chișinău.

Str.Cuza-vodă 30/1

IBAN:MD13ML00000022516612034 A.O.ASCOR, IDNO 1013620006296

Cu mențiunea : pentru familia Buca!”



Totodată, o Ungheneancă a anunțat că fost creat și un cont bancar pe numele tatălui:

În colectarea ajutoarelor s-au implicat și membrii JCI Ungheni:

 

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns