Procesul contrabandiștilor din Ungheni care au trecut Prutul cu o saltea pneumatică și vâsle din farfurii de plastic

Conform rechizitoriului, în noaptea de 5/6 mai 2017, cei trei au traversat cu o saltea pneumatică Prutul, dinspre Zagarancea spre malul românesc, introducând în ţară 3.150 de pachete de ţigări de diferite mărci. În loc de vâsle, contrabandiştii au folosit două farfurii de plastic de culoare roşie.

Coletele cu ţigări au fost găsite de poliţiştii de frontieră, iar la mică distanţă, au fost depistaţi şi transportatorii, informează Ziarul de Iași

Interogaţi, cei trei au spus că ar fi fost abordaţi, la Chişinău, de un cetăţean român necunoscut care le-a oferit câte 1.000 de lei moldoveneşti, adică aproximativ 230 lei româneşti, pentru a trece Prutul cu ţigările.

Aducerea Unghenenilor în faţa instanţei s-a făcut cu dificultate. Unul dintre inculpați a trimis un email Judecătoriei, în care preciza că are interdicție de a intra în România, deci nu poate veni la proces.

Aceasta, deși în cazul citării la un proces, frontiera poate fi trecută în baza citației. Inculpatul a adăugat că îşi recunoaşte vinovăţia şi îşi cere iertare.

Judecătorii aveau să menționeze ulterior că o amânare a pedepsei nu poate fi acordată decât dacă maximul pedepsei este de 7 ani. Or, în acest caz, el este de 15 ani.

De la al doilea inculpat, citația s-a întors din Republica Moldova cu mențiunea “refuzat”, iar de la al treilea inculpat, citația s-a întors cu mențiunea “nereclamat”.

Respectivul îşi schimbase numele. Contrabandiștii Ungheneni au beneficiat totuși de clemenţa judecătorilor.

Aceştia au apreciat că modul de trecere a Prutului, cu salteaua pneumatică şi farfurii în loc de lopeţi reprezintă un argument pentru a considera fapta drept neavând o gravitate deosebită.

Doi “contrabandişti” au primit câte 3 ani, 5 luni şi 10 zile de închisoare. Al treilea, minor, a fost condamnat doar la un stagiu de formare civică pe o durată de două luni.

În plus, cei trei sunt obligați să plătească, în solidar, suma de 36.271 lei reprezentând taxe vamale, accize şi TVA. 

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: