Trei acte false depistate în PTF Sculeni și Leușeni

Trei moldoveni sunt cercetați de către polițiștii de frontieră din Diecția regională Vest după ce asupra lor au fost depistate documente neveridice.

Acestea ar fi fost eliberate de către autoritățile competente de pe teritoriul Uniunii Europene. Incidentele au fost consemnate în acest weekend, pe sensul de ieșire din țară. 

O carte de identitate românească a fost identificată cu semne vădite de falsificare în timpul controlului de frontieră. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au recurs la verificări suplimentare după ce tânărul a manifestat un comportament agitat.

Astfel, moldoveanul, în vârstă de 24 de ani, originar din raionul Șoldănești a recunoscut că și-a perfectat actul în timp ce se afla în Belgia, contra sumei de 150 de euro.

Un alt conațional este documentat pentru deținerea permisului de conducere polonez neveridic.

Bărbatul, originar din raionul Anenii Noi, se deplasa în calitate de pasager al unei rute cu destinația Germania. La controlul de frontieră persoana a prezentat și permisul de conducere.

Din primele cercetări polițiștii de frontieră au constatat că actul nu corespunde unui act autentic. Tânărul s-a arătat indignat deoarece era sigur de veridicitatea permisului de conducere, mai ales că l-a perfectat în Polonia.

Ulterior, conaționalul a mai declarat că a obținut acest act prin intermediul unui ucrainean și pentru care a achitat 1200 de euro în două tranșe. 

Încheie șirul ilegalităților incidentul consemnat ieri, 10 ianuarie curent, în punctul de trecere Leușeni.

Conducătorul auto a prezentat permisul de conducere emis de către autoritatea română pe un alt nume. Imediat, și-a dat seama de eroare oferind propriul permis belgian.

Angajatul Poliției de Frontieră a reușit să observe lipsa elementelor de protecție asupra permisului românesc, fapt pentru care a fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii. 

Bărbatul de 25 de ani, originar din raionul Orhei a comunicat că urma să-l transmită stâpânului actului, iar despre cele depistate nu este în cunoștință de cauză.

În consecință cele trei documente au fost transmise către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: