Video // Un grup de copii din Medeleni, raionul Ungheni, l-au colindat pe mitropolitul Basarabiei

Clinchete de clopoţei la Mitropolia Basarabiei.

Un grup de copii din satul Medeleni din raionul Ungheni, dar şi preoţi din Protopiatul Ungheni l-au colindat pe mitropolitul Basarabiei, informează TVR Moldova

El le-a mulțumit colindătorilor pentru promovarea tradiţiilor româneşti, în pofida perioadei de pandemie prin care trece întreaga lume.

Îmbrăcaţi în haine tradiţionale, copii din ansamblul „Nectarius”  din satul Medeleni i-au cântat Mitropolitului mai multe colinde. De această dată, din cauza pandemiei, ei nu au mers cu uratul pe la gospodari.

Colindătorii au primit în schimb dulciuri şi o diplomă de merit din partea mitropolitului. Şi corul de preoţi din protopiatul Ungheni a venit cu un recital de cântece de Crăciun.

 Mitropolitul Basarabiei le-a mulţumit colindătorilor şi a depănat amintiri din copilărie, atunci când şi el mergea prin sat să vestească Naşterea Domnului.

Mitropolitul Basarabiei a adresat şi un mesaj de felicitare enoriaşilor care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. El a spus că Naşterea lui Hristos este o bucurie a tuturor creştinilor indiferent când o sărbătoresc.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: