Peste 60 de polițiști de frontieră ai Direcției regionale Vest decorați cu insigne, diplome și grade speciale

În semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru îndeplinirea cu demnitate a misiunilor de serviciu peste 60 de polițiști de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au fost decorați cu insigne, menționați cu diplome, le-au fost acordate grade speciale și cadouri de preț.

Potrivit unui comunicat al Direcția regională Vest a Poliției de Frontieră, activitatea de totalizare s-a desfășurat astăzi, 30 decembrie 2020, în fața instituției din strada Națională a municipiului Ungheni.

La eveniment au participat și reprezentanți ai aparatului central al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care au transmis un mesaj de felicitare:

,,Suntem la finalul unui an care s-a dovedit a fi foarte greu, mai ales din cauza pandemiei. Dvs sunteți cei care vă aflați în prima linie de la început și vă supuneți unui risc imens.

În pofida dificultăților întâlnite ați dat dovadă de curaj și devotament, drept urmare, ați înregistrat rezultate frumoase pe care astăzi le menționăm”

Petrusenco Ruslan, COMISAR-ȘEF, șef al Direcției Investigații Speciale.

Polițiștii de frontieră s-au învrednicit de mențiuni din partea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Ministerului Afacerilor Interne.

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: