Peste 11 270 de persoane au traversat frontiera RM în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore (27 – 28 decembrie 2020), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 271 traversări.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 7 101 traversări persoane, dintre care:

  • 3 300 treceri la frontiera Republicii Moldova cu Uniunea Europeană;
  • 1 919 treceri la frontiera cu Ucraina, inclusiv PTF Cuciurgan – Pervomaisc (segmentul central al frontierei MD-UA, prin regiunea transnistreană;
  • 1 882 treceri aeriene prin PTF Aeroportul Internațional Chișinău.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

  • PTF Leușeni – 1 704 traversări persoane;
  • PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 882 traversări persoane;
  • PTF Sculeni – 591 traversări persoane;
  • PTF Criva – 468 traversări persoane;
  • PTF Giurgiulești-Galați – 528 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 271 persoane și completate 5 637 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 106 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19. Documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM) au fost 62 de persoane.

Totodată, în perioada 21 – 27 decembrie 2020, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 655 de evenimente cu documentarea a 658 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova , după cum urmează:

  • 30 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
  • 12 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
  • 610 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
  • trei cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 177 de consemne, dintre care nouă consemne pe Interpol și 168 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 66 de cetăţeni străini, dar și 94 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 100 564 traversări și valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 33 237 traversări, în descreștere cu 6% față de a treia săptămână a lunii decembrie 2020.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 62% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița MD – EU.

Poliția de Frontieră în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și se respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.

La trecerea frontierei de stat, obligatoriu călătorii sunt supuși termometriei și sunt informați despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului.

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 35 a CNESP din 27 noiembrie 2020, sunt prelungite măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Astfel, Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecţiei Sociale în continuare stabilește lista ţărilor cu risc epidemiologic sporit sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zone roşii şi verzi.

Această listă se actualizează o dată la 14 zile, în ziua de vineri şi intră în vigoare în ziua de luni a săptămânii următoare. Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a străinilor și apatrizilor care declară că vin din țările clasificate ca zonă verde și se interzice celor care vin din țările clasificate ca zonă roșie, cu excepții.

Totodată, persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă verde, nu vor completa Fişa epidemiologică şi nu vor fi obligaţi de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile. 

Este important dacă punctul de pornire este situat într-o țară clasificată ca zonă verde, iar în timpul călătoriei au fost tranzitate țările clasificate ca zonă roșie, persoana este calificată ca venită din zona roșie.

Tranzitarea teritoriului Republicii Moldova este efectuată direct, fără oprire, prin următoarele culoare instituite între punctele de trecere a frontierei de stat:

  • PTF Giurgiulești – Galați, rutier – PTF Giurgiulești – Reni, rutier;
  • Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – PTF Leușeni-Albița, rutier;
  • Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – PTF Palanca – Maiachi – Udobnoe, rutier;
  • Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – PTF Tudora-Starokazacie, rutier;
  • Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – PTF Criva – Mămăliga, rutier.

Îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: