Noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie a fost confirmată și în Danemarca, Olanda și Australia

Noua tulpină de coronavirus identificată în Marea Britanie, despre care se crede că este mai contagioasă, a fost confirmată și în Danemarca, Olanda și Australia, informează Cotidianul.md cu referire la The Independent.

Cunoscută sub numele de VUI-202012/01, mutația a forțat guvernul britanic să impună noi reguli stricte în perioada de Crăciun. 

Deși este cel mai proeminent în sud-estul și estul Angliei, virusul a fost găsit în toate părțile Regatului Unit, în afară de Irlanda de Nord.

Această tulpină a fost confirmată și în Danemarca, Olanda și Australia.

Emmanuel Macron, președintele francez, și-a exprimat îngrijorarea că este „pe deplin posibil” ca tulpina de virus să se răspândească deja în Franța.

Un grup de reprezentați ai Uniunii Europene urmează să se întâlnească luni pentru a evalua amenințarea provocată de noua tulpină și a coordona un răspuns comun.

După descoperirea noii tulpini, multe state au interzis zborurile care vin din Marea Britanie, printre care Franța, Finlanda, Italia și Turcia. Totodată, și Republica Moldova, începând cu data de 23 decembrie 2020, orele 00:00, toate cursele aeriene de pasageri din și spre Marea Britanie vor fi suspendate.

Totodată, ieri seara și Franța a suspendat pentru 48 de ore accesul pe teritoriul din partea Marii Britanii

Noua tulpină nu este considerată a fi mai periculoasă și nici rezistentă la vaccin, însă datele de până acum arată că este cu până la 70% mai contagioasă, iar această trăsătură ar fi legată de explozia de cazuri de COVID-19 din Marea Britanie.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: