Fetița de 3 anișori din Otaci, găsită vie într-o carieră de piatră, după o noapte de căutări

După o noapte de căutări, fetiță de trei anișori din orașul Otaci, raionul Ocnița, a fost găsită într-o carieră de piatră.

Copila de 3 anișori este în viață!

Carierea este amplasată la cca 400 de metri de casa părinților.

La acest subiect, Poliția Republicii Moldova comunică următoare:

„Fetița de trei ani dispărută ieri, de la domiciliul din orașul Otaci, raionul Ocnița, a fost găsită vie și nevătămată. Aceasta a fost depistată la o distanță de 400 metri de casă, la o carieră de piatră, de paznic. La moment fetița a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Mulțumim tuturor persoanelor care ne-au ajutat la căutări.”

Pentru lucrări de căutare intensă au fost mobilizați angajați ai poliției, polițiști de frontieră, dar și 25 de salvatori din Secția situații excepționale Ocnița. Minora a fost căutată pe parcursul nopții însă fără rezultat. La lucrări au participat voluntari, fiind utilizat echipament specializat, aparate termice pentru identificarea oamenilor, dar și câini. În total la căutări au participat 120 de persoane.

În dimineața zilei de 16 decembrie lucrările au fost reluate, iar salvatorii au verificat traseele, împrejurările, fântânile și gropile pentru a depista minora. În cele din urmă, copila a fost depistată de paznicul carierei de piatră din Otaci, după ce câinele acestuia a dat semne că la periferia orașului se află minora.

Amintim că în seara zilei de ieri, Inspectoratul de Poliție Ocnița a fost alertat despre faptul că o fetiță de doar trei anișori, din orașul Otaci, a dispărut de sub privirile bunelului în jurul orei 16:00.

Urmare, polițiști, părinți și societatea civilă întreprins o amplă operațiuni, desfășurată pe parcursul întregii nopți, pentru a găsi o fetiță dispărută.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: