Open Space: Forumul raional al tinerilor din Ungheni, ediția 2020

Tinerii din Ungheni au demonstrat în repetate rânduri că se implică local, iar vocea lor este auzită la nivel raional.



La 12 august 2020, de Ziua Internațională a Tineretului, în curtea Centrului raional de tineret Ungheni s-a desfășurat Forumul raional al tinerilor din Ungheni 2020.

„Este de apreciat faptul că, pentru dezvoltarea societății sunt necesare eforturi comune între autoritățile publice locale și tineri, facilitând o conlucrare mai eficientă, precum şi fixarea unor obiective comune.”

În cadrul evenimentului raional, au participat mai mulți reprezentanți a tinerilor din raionul Ungheni, administrației publice locale :

  • Tatiana Lazar, vicepreședintele raionului Ungheni;
  • Olga Popa, șef adjunct al Direcției Educație Ungheni;
  • Dumitru Juraveli, președinte al Rețelei Naționale a Consiliilor locale ale tinerilor din Moldova;
  • Tatiana Tomșa, președinte al Consiliului raional de tineret Ungheni;
  • tineri din municipiul și raionul Ungheni.

Potrivit unui comunicat al Consiliului raional Ungheni, evenimentul a constat în prezentarea rezultatelor sondajului cu privire la necesitățile tinerilor din raionul Ungheni, analiza provocărilor cu care se confruntă aceștia, precum și în consultarea tinerilor și a specialiștilor din domeniul tineret în vederea soluționării acestora.

În cadrul Forumului s-au desfășurat 4 ateliere de lucru, unde participanții au avut posibilitatea să propună soluții provocărilor.

Galerie Foto:

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON