UNICEF Moldova a donat Primăriei mun. Ungheni 800 de salopete medicale anti-COVID-19

Pe 31 iulie, UNICEF Moldova a donat Primăriei Ungheni câte 800 de salopete medicale și halate, toate de unică folosință, în cadrul Programului „EU4Moldova: regiuni-cheie” (UE pentru Moldova: regiuni-cheie).



Potrivit unui comunicat al Primăriei municipiului Ungheni, suma totală a donației este de 168 mii 800 lei și este destinată medicilor din prima linie din Ungheni, care luptă, deja de peste patru luni, cu infecția COVID-19.

„Este o donație mai mult decât binevenită, pentru care suntem foarte recunoscători”, a declarat directorul Spitalului Raional Ungheni, Andrei Alexeev.

La data de 1 august, numărul cazurilor de infecție COVID-19 în raionul Ungheni depășise cifra de 200 (202), iar al celor tratate – 128.

Totodată, la momentul de față, sunt internați în spital 34 de pacienți infectați cu COVID-19.

Și primarul Alexandru Ambros a salutat donația respectivă, menționând că, în contextul pandemiei de COVID-19, aceasta este nu doar binevenită, ci și foarte utilă.

Dânsul a mulțumit donatorilor pentru acest gest, subliniind încă o data că Uniunea Europeană este mereu alături de noi.

În aceeași zi de 31 iulie, toate cele 1600 de salopete și halate au fost transmise Consiliului Raional, pentru a fi repartizate ulterior instituțiilor medicale din raion, care au nevoie de ele.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2025)  susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții.

Programul are un buget total de 23 mln. EURO, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).



Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



One thought on “UNICEF Moldova a donat Primăriei mun. Ungheni 800 de salopete medicale anti-COVID-19