Foto, Video // Și-a „desenat” propriul marcaj rutier pe traseul național R1 Ungheni – Chișinău

Un bărbat și-a desenat propriul marcaj rutier pe un drum național de importanță strategică pentru interconexiunea Chișinăului cu România și Uniunea Europeană.

Pe traseul național R1 Ungheni – Chișinău, la ieșirea din or. Vatra din mun. Chișinău, pe direcția Ungheni, un bărbat a fost surprins cum aplică, cu ajutorul unui spray, propriul marcaj rutier.



Urmare, linia continuă a fost transformată ilegal în linie întreruptă.

Isprava bărbatului a fost filmată și publicată pe o rețea de socializare de Nicu Gușan, jurnalist la Radio Europa Liberă Moldova.

Tânărul jurnalist a publicat materialele fot și video cu următorul comentariu:

De astea n-am mai apucat

Doar în RM poți să vezi un individ care cu un spray își face ce marcaj rutier îi trebuie lui acolo, în fața tarabei. Nu-l interesează că cineva poate muri în acel loc, pentru că prin acțiunea lui duce în eroare șoferii și creează o situație de accident într-o curbă.

Se întâmplă pe un drum național, într-un stat în care autoritățile n-au autoritate, iar acest „expert” cu spray se simte liber să facă ce vrea mușchiul lui.”



Amintim că din anul 2013, traseul național R1 Ungheni – Chișinău este în proces de reabilitare.

Citiți mai multe despre Epopea reconstrucției traseului național R1 Ungheni – Chișinău:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



One thought on “Foto, Video // Și-a „desenat” propriul marcaj rutier pe traseul național R1 Ungheni – Chișinău

%d blogeri au apreciat: