Meteorologii au extins Codul GALBEN de ploi cu descărcări electrice, izolat cu averse puternice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a extins și pentru ziua de astăzi, 20 iulie 2020, alertă de Codul GALBEN de ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, izolat cu grindină și intensificări de vânt cu aspect de vijelie în rafale.




Meteorologii anunță că alerta meteo de instabilitate atmosferică este valabilă începând cu orele 12:00 și până la ora 22:00 a zilei de 20 iulie 2020:

„În perioada indicată se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15-25 l / m2) și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.



Codul Galben se emite atunci când condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri şi râuleţe etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

RISCURI:

  • sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;
  • se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;
  • este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii;
  • în plantaţiile pomicole este posibilă căderea fructelor.

Se recomandă:

  • evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
  • ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
  • evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî;
  • legarea viţei de vie pentru evitarea ruperii coardelor;
  • folosirea suporturilor pentru pomii fructiferi;
  • muşuroirea în termeni optimi la porumb;
  • evitarea folosirii focului deschis.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



%d blogeri au apreciat: