Agenția Medicamentului a autorizat noi produse farmaceutice pentru bolnavii de diabet zaharat și cei oncologici

La 17 iulie curent, Comisia Medicamentului pe lângă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat 129 de medicamente, printre care produse vitale pentru bolnavii de cancer și diabet zaharat.




Potrivit Sănătate Info, printre cele 129 de produse farmaceutice se regăsesc:

  • NovoRapid Penfil, un nou tip de insulină, produs de compania Novo Nordisk, Danemarca;
  • Ogivri, un produs medicamentos indicat bolnavilor de cancer mamar și gastric, care este produs de compania Mylan S.A.S, Franța și care este autorizat de EMA și precalificat de OMS;
  • Sevorane, un nou tip de anestezic general, produs de compania AbbVie Biopharmaceuticals GmbH, Elveția.

Potrivit directorului general al Agenției Medicamentului, Eremei Priseajniuc, în această perioadă de criză este primordial ca pacienții să dispună de o gamă largă de medicamente.

„Având în vedere provocările actuale și anumite riscuri apărute în legătură cu pandemia provocată de COVID-19, trebuie să asigurăm necesarul de medicamente și un echilibru de stocuri ale produselor medicamentoase, aceasta, fiind de fapt menirea noastră în calitate de regulator în acest domeniu, să garantăm securitatea farmaceutică a țării”, se arată în comunicatul AMDM.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale este regulator național în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale, aflată în subordinea directă a Guvernului.

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



%d blogeri au apreciat: