Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până la 31 iulie 2020

La 10 iulie curent, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică s-a întrunit din nou în ședință,

Ședința online a CNESP a fost prezidată de premierul Ion Chicu.



În cadrul acesteia, s-a făcut bilanțul situației epidemiologice și s-au stabilit acțiunile necesare a fi întreprinse în continuare.

În ultimele 3 săptămâni, în țara noastră s-a înregistrat o diminuare constantă a numărului de cazuri confirmate cu infecția COVID-19.

Din păcate, nu se observă același lucru la nivel regional și internațional, unde se stabilesc antirecorduri de la o zi la alta.

Inevitabil, pandemia continuă să ne decidă modul de viață, dar și activitățile la nivel guvernamental”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.

Membrii comisiei au decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe 31 iulie 2020.

Vedeți și Hotărârea nr. 20 din 10 iulie 2020 al Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică

Reieșind din riscul iminent pentru sănătatea publică, se mențin, în aproape toate domeniile, prevederile și restricțiile de până acum.

Rămâne în vigoare respectarea strictă a măsurilor de control și combatere a infecției COVID-19 pe întreg teritoriul țării, în mod special în incinta instituțiilor medico-sanitare, în transport și în unitățile comerciale.

Toate deciziile adoptate de CNESP la ședința de ieri au sunt cuprinse în Hotărârea nr. 20 din 10 iulie al Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Un comentariu la „Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până la 31 iulie 2020