Salvatorii au intervenit la Sadova pentru a scoate un tânăr rămas blocată sub tractor

În după amiaza zilei de 28 iunie salvatorii din raionul Călărași au intervenit în mod de urgență pentru a salva o persoană.




Apelul la 112 a fost recepționat la ora 13:21.

Potrivit informațiilor înregistrate, o persoană a rămas blocată sub tractor pe un câmp în apropierea localității Sadova din Călărași.

Ajunși la fața locului angajații IGSU au stabilit că în timpul efectuării lucrărilor agricole, tractorul s-a inversat, iar șoferul un tânăr în vârstă de 16 ani a rămas blocat sub cabina acestuia.

Pentru deblocarea băiatului, salvatorii au stabilizat autospeciala inversată, dar și au efectuat lucrări de descarcerare cu ajutorul echipamentului specializat.

Minorul a fost evacuat de sub fiarele tractorului în cel mai scurt timp, iar pe parcursul intervenții pompierii au ținut contactul permanent cu victima.

La fața locului a fost îndreptat un echipaj de medici.

Tânărul s-a ales cu diverse traumatisme fiind transportat în stare stabilă pentru ulterioare îngrijiri medicale la spitalul raional.

Circumstanțele și cauza incidentului urmează a fi stabilite. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 29 situații de risc.

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON