Episcopul de Bălți și Fălești Marchel, infectat cu COVID-19

Episcopul de Bălți și Fălești al Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, Marchel, a fost testat pozitiv, acum două zile, la Coronavirus de tip nou / COVID-19.



Acest lucru a fost confirmat pentru redacția NordNews.md de surse avizate din sistemul medical din Bălți. 

Vedeți și COVID-19 // 366 cazuri noi, dintre care 5 în regiunea Ungheni, confirmate la 13 iunie 2020

Sursa informează că fiind contactat telefonic, fața bisericească a infirmat această informație.

Totodată, jurnaliștii comunică că într-un ton imperativ Marchel a interzis redacției NordNews să publice această informație.

„Eu vă interzic să publicați așa știre. Măi, măi, o să stea soarele dacă Episcopul Marchel s-a îmbolnăvit”, a declarat fața bisericească.

NordNews precizează că Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, promovează una dintre cele mai des întâlnite teorii ale conspirației cu referire la COVID-19 și vaccinarea populației.

Acesta îndeamnă creștinii să nu accepte vaccinarea împotriva virusului, întrucât pandemia ar fi fost … inventată pentru vaccinarea forțată prin „cipizare”.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON